Colecţionarul

Colecţionarul de femei
locuieşte pe strada cu lampadare violet

în fiecare zi
le aşază pe rafturi
unde aromele stau la sfat cu lumina
şi le mângâie

femeile întreţin discuţii
schiţează câteva zâmbete
şi mulţumesc pentru clipele de atenţie
acordată

uneori colecţionarul
aduce un pian
pe care degetele sale, obosite de trupuri,
lasă urma unei ape de melancolie
în care spală ochii femeilor
când îl privesc...

iar ele devin viori
furtuni în căutare de ploi
şi brume strălucind
pe obrazul tern al pământului -
singurul care va fura toată colecţia...

Întârzieri

În faţa catedralei
un ţânc
numără păsări
păsări albe şi negre
şi nu simte când ploaia i se scurge pe gene
căutându-şi matca în hainele lui
firimituri de pâine şi de aşteptare
căldura unui foc
în lumânări
vii şi morţi deopotrivă
de parcă lumea ar fi devenit caruselul
unde caii poartă în ochi stele
departe orga îşi înalţă
glasul
şi strigă în cor rugăciunile
spre un cer
mult prea departe şi mult prea târziu...

Amelly 7

Nu.
N-o-nsângera
mai mult decât ai făcut-o.
Amelly e apa
unde îţi speli ruşinea
să arăţi lumii că păcatul
e doar ocazia
cu care ne murdărim hainele
când trecem prin prafuri de vremi

oamenii strigă
oamenii vor
oamenii cântă
se înalţă şi mor în decorul de timp
răsucit pe trunchiuri de viaţă

Atunci Amelly prinde contur

chiar de cuvintele ei te ceartă,
nu înstrăina dragostea
ce se cuvine
s-o porţi într-un sâmbure
păstrat în rodul inimii tale

Nu. N-o-nsângera
mai mult decât ai făcut-o.
Amelly e fărâmă din lacrima icoanei
doar pereţii mai ştiu de vaierul ei
strâns pe sub ziduri

dincolo de care eşti tu...

Amelly 6

Pentru Amelly
noaptea e fereastra prin care
visurile se năpustesc în odăi
peste lampadare
şi trupuri,
peste scrisori cu iz de lavandă
şi peste gene
umbrind priviri îndrăgostite.

Scârţâie cumpene de fântâni
şi mierle jură nopţii să tacă,
iar în desfrâul stelelor
se mai naşte o zi
cât o lumină izvorâtă din graţia
balerinei
uitată pe scenă
ca un trusou de toamnă argintie.

Pentru Amelly
noaptea e tremur de cenuşă
împinsă de vânt,
se stinge în epidermă scânteia
şi gura poetului
rosteşte pe umărul ei
încă o rugă...

Dă-mi-o, noapte, înapoi!

Amelly 5

Şi rabd-o pe Amelly
în pielea ta aurind cărările toamnei
păsări se scurg vânate de frig
şi moare în mirişti
frăgezimea oricărui vis

în pergamente se scutură
ultima rouă
iarba se stinge ca un cerşetor
la porţile catedralei

doar câte un clopot mai cere să fim

se nasc din alamă
iubiri sclipitoare şi brumei
năframă îi pun

Şi rabd-o pe Amelly
în ochii tăi
căutând albatroşii
niciun catarg nu e bun să deţină
un ştreang

marea-i nebună
şi-o zbatere-n pleoape atârnă
atingerea ei

Amelly e o stâncă...

Amelly 4

Să o urăşti pe Amelly
doar la căderea cortinei -
faldul ei să îşi năpustească greutatea
pe gura însângerată
de lipsa unui sărut

în pasiunea ei
să cauţi înclinarea gâtului de lebădă
şi forţa ploii care smulge
în cuvânt să regăseşti
mierea întâmplării
şi sarea lucrurilor care se cer făcute

şi din ecou
să păstrezi infinitul -
puncte din viaţa ei
înclinată pe apa destinului
ca o salcie unduind
în aceeaşi uitare

Să o urăşti pe Amelly
când vor necheza caii în faţa
unei morţi care ţi-a răpit-o
lăsând în scrieri
parfumul unei primăveri
albite de fulguirea cireşilor...

Amelly 3

Amelly nu caută manta
n-o sperie ploaia şi umărul n-o doare
sprijină pe el fruntea poetului
şi-n palme pune surâsul -
îl uitase când
smuls de furtună
se însoţise cu graba

Amelly fuge de umbre(le)
priveşte drept în ochi
îşi lasă lacrimi la vedere
şi nu se teme de râsul măştilor

ea ştie că dincolo sunt
păsări cu teama zborului în aripi

Amelly păşeşte desculţă
florile tac pe gleznele ei
iar deznădejdile i se prind pe tălpi
să vorbească drumului
despre toţi cocorii alungaţi
de ape într-un octombrie
rătăcit

În dans de lebădă
genunchiul ei se îndoaie
şi braţul coboară
spre fruntea
unde sărutul n-a ştiut cum să moară

poetul o dorea...

Amelly 2

Amelly are ochi de piatră
nu e statuie
dar primeşte în faţă afurisenia vântului

la ea iernile au parfum de veşnicie
şi gust de moarte împăturită
ca o scrisoare într-un scrin
uitat demult în efemerul unei existenţe

amelly scrie rar
îşi tremură albul spre colţii de gheaţă
face semne granitului
şi se iubeşte cu vulturii
când lumina îi cade pe buze

de cele mai multe ori
se piteşte
încărunţind în liniştea cerului
iar când nu doarme
împarte săruturi mineralelor

Amelly e firavă
cuprinde cu privirea
pajişti de puncte cardinale
şi îmbracă în argint aşteptarea

Amelly

Să scrii pentru Amelly
e o chestiune care ţine de întâmplare.
Muzică răsfirată dintr-o suveică.
Se ţese foamea pe năvădeala plină de iluzii.
A uitat să te asculte?
Ori lira ta se umple de galben orbitor?
Să scrii pentru Amelly
e ca şi când ai pune o balerină
şă-ţi povestească despre tăcerea nuferilor.
Şi cercuri prind în plase
ochiul tău neliniştit.
Amelly e sub ape... rămâne să-i scrii.