Linii

sursa foto Gennadi Blohin


Mi-am pierdut în neguri ochii
şi îmi cad în palme stropii
de albastru străveziu
de-anotimpul meu târziu.

Mi-am pierdut în vânturi glasul
pe potecă strâmb mi-e pasul,
cerul doarme sub aripă
ostenită mi-este-o clipă.

Mă vei regăsi în sfere
dincolo de emisfere
unde-apare-n cercuri dorul
ce-ţi va umple iar izvorul.

Îmbrăţişată

Mă las îmbrăţişată
şi cui pot spune că umbra
ce mă strânge-n serile târzii
eşti tu
poate mai trist sau mai cuminte
ca niciodată?

Mă las îmbrăţişată
astenică, privirea se curbează
pe-aceeaşi umbră
şi gravează
linii din care formele se nasc
la întâmplare
ca-ntr-o mirabilă străfulgerare
dintr-un răsărit.

Mă las îmbrăţişată;
nădejdii nu-i pot cere să aştepte
de-aceea pierd în curbe
linii drepte
pe care le trasasem ieri
crezând că-n toamne
voi ascunde primăveri.

Acum doar mugurii m-aşteaptă;
lumină li-s,
motiv pentru care, în noaptea asta,
mă voi lăsa îmbrăţişată.

Vindecare

Leona Lewis - Let It Rain
Asculta mai multe audio diverse



Ca să te vindeci de ploaie,
trebuie s-o trăieşti,
să treci prin ea
precum printr-o bolire dulceagă;
să-ţi bată inima uşor,
subfebril să te urneşti
spre cupele în care
cuvintele mai pot alina câte-un spasm.

Ca să te vindeci de ploaie,
trebuie s-o simţi
cum ţi se scurge pe chip
şi pe trupul ce arde
atunci când iubirile se aşază-n mansarde
privind depărtări
pe care, probabil,
nu le vor atinge decât în gând.

În ropotul ei vei simţi viaţă,
iar paşii tăi nu vor mai fi singuri
niciodată.

Tocmai de aceea

Deseori toamna mă doare
când pleci
şi ucizi cu uitarea felinarele
care-mi străjuie calea când te caut.

Pe umerii mei stau gândurile
şi numai ploaia ştie să le-ntrebe
ce mai fac
şi pe unde vor să mai colinde.

Desfrunzită,
vin spre tine cu arome de gutui
şi gust dulceag de pară
doar păsările mele
mai au curajul să te strige
când îţi zăresc pe maluri
silueta desprinsă dintr-o iluzie....

tocmai de aceea
toamna nu poate decât să mă doară.

Dispariţie cu toamna la pas

sursa foto Andrei Efremov



















Am să mă pierd în drumul ceţii
pe buza unui drum de sare,
să gust amarul dimineţii
şi cupa soarelui răsare.

Nu mă va şti pe nume toamna,
voi fi trecută-n frunză arsă
şi nimeni nu-mi va spune "doamna",
voi fi a negurii mireasă.

Din galbenul ruginii mute
mi-oi face rochie uşoară,
pierdută-n ale vremii cute,
voi vrea din nou ca să mă doară.

Iar ploaia ma va strânge-n braţe
ca pe o hoaţă de-nceputuri,
eu voi lega din nou pe aţe
doar măşti purtând anost săruturi.

O zi, de demult...

Cândva am cântat
într-o toamnă nebună
mi-era soare blând
prins în cunună
şi palmele reci de-atâta uimire
era ora mea-
ora mea de iubire.

'Nvăţam să păşesc
într-o lume de gânduri
voiam să-ţi mai cânt
printre pagini şi rânduri
mătase-mi puneam
în atâtea cuvinte
să pot înveli
cu drag dor fierbinte.

Azi număr cireşe
şi jocuri subtile
mai vreau doar să-mi pese
de tine, copile,
de cât ai crescut,
de tâmpla-ţi căruntă,
de "hoaţa de fluturi"
din ziua măruntă.

Dar sunt prea departe
mai pot doar să scutur
sărutul meu ud
peste chip,
să mă bucur
că-n arborii vieţii
aprinzi o făclie
să-i dai dimineţii
din nou bucurie.

Aproape

sursa foto Fiona de James Christensen

Să te fi îmbrăcat
în culoarea trecerii,
ar fi fost o minune;

m-aş fi gândit să te ating
cu degete de iarbă,
să-ţi pun un zâmbet
plin de raze-n barbă,
iar dincolo de gene să-ţi strecor
iubirea mea-nsetată
ca piatra de-un izvor.

Să te fi îmbrăcat
în culoarea trecerii,
ar fi fost chiar o şansă;

m-aş fi gândit să te iubesc
cum ploaia se avântă
spre lutul crud
şi cântă
când toamnele ne plâng
a despărţire,

dar pentr-un picur de iubire-i
prea târziu;
eu ştiu că nu există regăsire
tulburător mă sting în arsele cuvinte,
te port în gând
şi rătăcesc aşa cuminte
sortită să mai caut printre ape
pentru a-ţi fi mereu
tot mai aproape.

Înveliş

Ashley Tisdale - Love Me For Me
Asculta mai multe audio diverse


Ar fi putut să mă doară
şi dragostea ta,
de aceea am învelit-o în cuvinte
să n-o rănesc
nici măcar c-o fulgerare de privire.

Locuiesc într-o iubire
şi plătesc un tribut distanţelor
oglindite-n geografii fără noimă;

nici veacul,
nici spaţiile nu le pot descifra

doar arderile de zile
şi clipa unei străluciri
se mai tocmesc cu timpul
sperând
că, într-o toamnă târzie,
mă voi înveli cu dragostea ta
chiar de-ar fi să mă doară.

Sunt steaua visului tău

Sunt steaua visului tău,
călător ostenit
printr-o lume de îngeri,
mirare în fapte,
un dor
şi-un cânt petrecut printre plângeri.

Pe boltă-mi duc mersul,
ridic sau cobor
lumina din fapte cu miros de crin
nu-mi pasă de neguri,
de vânt surzitor,
eu Cerului doar mă închin.

Pe-altarul de veghe
suspin deseori,
mi-s arse durerile-n van,
din cioburi m-adun,
în colţuri răsfrâng
lucirea pe-al nopţii divan.

Sunt steaua ce stinge
un foc dimineaţa
când soarele te încălzeşte,
cu gura-i de raze
ţi-alungă-n gol ceaţa,
te mângâie blând şi iubeşte.

Şi dacă-ntr-o zi,
din vechiul altar,
spre mine de vrei vei trimite
o carte cu gânduri
păstrate-n sertar
şi scrise de tine, iubite,

din steaua ce-am fost
pe cerul tău plin
un fum va rămâne etern,
o urmă de drum
din pasul divin
scăparea mea de infern...