Plouă!

sursa foto fotocommunity



Uneori plouă
plouă cu suflet uitat în secunde
plouă cu frământare albă de unde
plouă!

Deseori plouă
plouă cu fulguire albastră de îngeri
plouă şi-n somn cu rest de plângeri
plouă!

Întotdeauna plouă
plouă cu flori topite în vreme
ploile-n mine-au să te cheme
plouă!

Plouă mereu cu ispite-n strigare
plouă absurd a cuvânt de negare
plouă!

Şi uiţi că în zori fruntea-mi udă te cheamă,
ploii din noi şi iubirii să îi dai vamă
când plouă!

Pasăre şi zbor

Furasem o bucată de hârtie
da,
una mică şi albă
precum zăpezile de floare
cocoţate în ramuri de cais,
primăvara
când e mult soare
am îndoit uşor, cu teamă
un colţ, apoi altul
pătrat să fie! striga mama
triunghi să ai! se-auzea tata
eu doar ştiam că vreau să zbor
niciun lucru nu se obţine aşa
uşor
transpiram la orice-ndoitură
iar mâinile mi se lipeau
de trupul ei subţire
acum un romb, apoi un vârf teşit
să iasă zborul cât mai reuşit!
aşa credeam atunci!
Azi mâna mi-a încremenit
pe coala de hârtie
albă
ca dimineaţa ne-ncepută-n
respiratul zilei
şi-n mersul meu prin stratul de zăpadă
respir din răsăritul milei
nu mai ucid hârtii,
triunghiuri şi pătrate
privesc doar zborul ei curat
spre un cuvânt, spre libertate!

Despre gând

sursa foto photodom.com

Mi-a venit în minte un gând
şi-n botez
cu apă sfinţită,
l-am numit vis de iunie
cu obraji de piersică
şi haină de mac sângerând.

Dacă-n el ai fi tu,
cuvântul s-ar încărca de sens
florile de cântec
şi-n piept de stea
s-ar aprinde înc-o idee,
aura ei-cărarea pe care mă-ndrept
desculţă
ca să-ţi luminez fiece vis.

Mi-a venit în minte un gând
plin de cântec
răsunând a vioară de cer;
l-am numit răsărit
şi de-atunci
rostogolesc nopţile în care te caut
pentru a te descoperi
în fiecare dimineaţă

Cărare pierdută

Nu mă voi deschide cărare
în visul tău
mă doare urma pe care-o laşi
săpând
fără să vrei vorbeşti pustiu
eu mă răsfir mergând,
mergând!

Şi piatră de vei arunca
mereu
o voi culege-ntr-un alint
în zborul meu deschis
spre curcubeu
nu-mi mai doresc din nou
ca să mă mint

Poţi să găseşti alte comori
în calea ta
şi nestemate albe îţi
vor străluci
doar una va fi steaua mea
pe care nu vei reuşi deplin
iubi!

Plecari

Plecarea mea e ca un drum prelung
Ce-aşterne seara pe un umăr trist
Te uită iar spre punctul unde-ajung
Spre a vedea cât timp eu mai exist.

Plecarea mea e ca un tremur lin
De ape rătăcite-n vadul gol,
E ca mişcarea frunzei de arin
Când desenezi plutiri în rostogol.

Şi de mai trec prin tine-ntâmplător
E ca să picur stropi de ploaie fin,
Să nu mai oboseşti de-atâta dor
Din primăveri ades spre tine vin.

Şi-oricâte toamne iar vor încerca
Ruină să-ţi presară-n vise mii,
Tu să m-aştepţi, chiar dacă voi pleca
Din când în când în rai de poezii.

Pas printre distanţe

Vezi mai multe video din Muzica



Te-am cules dint-o uitare
cu nepăsarea unui timp
rătăcit pe o buză de clopot;

aşternut pe un fir de iarbă,
mi-ai privit tinereţea
presărată pe-un fir de margaretă
cu ochi mari şi galbeni
de soare nestins;

nu îţi secase izvorul,
iar cuvintele-ţi şiroiau
ca o ploaie de vară
cuibărită-ntr-un pumn de pământ
respirând îndrăgostit
când mă vede în depărtare.

În clipa asta
nicio distanţă nu mă atinge
pentru că-n fiecare pas
rostesc un cuvânt ce-ţi aparţine,
poate aşa voi învăţa să te ştiu!

Pe de rost!

Ştiu dimineţile pe de rost
pentru că-n ele mă îmbrac deseori
ca o pasăre ce se-nveleşte
cu o bucată de cer;

duc pe aripă lumina
spre fiecare zbor curăţat de tină
şi-mi fac din ea coroană de lauri
pentru neîmplinirile
în care am fost hărăzită să trăiesc;


chem sunete
vibrând a leagăn de neuitare
şi-i pun şoaptei
haine de gală
când mă priveşti a nu ştiu
câta oară.

Ştiu dimineţile pe de rost
pentru că-n roua lor îmi potrivesc
lacrima
şi-n geana luminii
îmi topesc surâsul,
doar aşa adevărul meu te înconjoară!

În dimineaţa mea

În dimineaţa mea
nu se nasc două minuni
roua clipeşte odată când respiră
şi scutură ploi de cuvinte
peste file de floare:
aşa se scrie o întâmplare.

În dimineaţa mea
nu foşnesc două zboruri;
e nevoie de o pereche de aripi
ca să construim o îmbrăţişare
la ce bun atâtea zbateri
când cerul e prea neîncăpător
pentru noi doi?

În dimineaţa mea
se mai aude un singur cântec
luminat de-un miracol,
venit de departe, din munţi,
acolo unde vulturii nu ştiu a minţi
şi păsările nu uită a fluiera.

În dimineaţa mea
se pierde o veste,
se ascultă un plânset
şi se ucide o iubire atât de stranie,
încât e prea greu
să poată fi înţeleasă vreodată!

Plouă des

Plouă în mine aşa de des încât,
dacă mă vei privi dincolo de obloane,
n-ai să mai vezi decât un abur subţire

câtă nemărginire s-a aşternut în ochii mei,
Doamne
şi câtă patimă s-a scurs îndurerată
pe ziduri scofâlcite de aşteptare
doar, doar vreo pată de soare
îmi va atinge trupul
cu un pumn de aur,
chiar de-ar fi să mă doară...

Plouă în mine aşa de des încât
întrebările caută manta de frunză
şi braţele umbrele de floare

niciodată uscaţi,
ochii mei caută răspunsuri prin ceaţă
acolo unde, un semn,
săvârşit de o mână,
mi-arată că peniţele nu dorm,
iar călimările respiră
în ritmul unei amintiri

Scriu, râd, plâng
mi-e ploaia la îndemână
poate de aceea
plouă aşa des în mine...