Everytime It Rains

Capete de şnur

Vei fi lumina
ce-mi poartă privirea spre umbre
vei fi iubirea
ce-n sfere ascunde vibraţii
şi cine-ar putea să se-ntrebe
că mii de senzaţii
vor fi doar mulaje
pe care vei prinde-n etaje
surâsuri?

O, poet-nălucire
mai ştii cum se prinde în horă
de timp un dram de iubire?
mai ştii cum în flori de cais
atârnă mireasmă de vis
năruit de-un cuvânt?
Cu cine-ai făcut legământ?

Şi câtă-nnoptare de tine
ascunzi în poeme
stropind diademe
cu cioburi de stea strălucindă
când viaţa-i fugar ostenit
într-o lume flămândă?

Cândva ai să uiţi
cum mi-ai colindat cu-n sărut
albe punţi
oprindu-mă-n zbor la fântână
să pot adăpa cu apă din mână
o gură-nsetată de dor,
de arşiţa lumii
în care păgânii
au pus doar blesteme de foc

să-mi spui dar atunci:
Femeie, am avut doar noroc
să te ştiu
apoi, pentr-o clipă
într-un foşnet de-aripă
am fost eu
iar tu...curcubeu.

Cerere

sursa foto deviantart


Ai nevoie de idee
de parfumul de femeie
de drag mult şi de albastru
de strigarea unui astru
dar mă-ntreb cum o să-mparţi
lunea albă de un marţi
chipul tău de o oglindă
şi-obiceiul vechi din tindă
poţi să-mi spui acuma oare
un răspuns la o-ntrebare?
tu eşti cel ce scrie iar
cu zăpadă-n calendar?
ori pui ploaie în petale
când găseşti cupele goale?
pune vrajă în cuvinte
Evele-or lua aminte
şi s-or prinde-n hora lor
hoara sfânt-a ielelor
iar de nu poţi răsări
în fântâni cu apă gri
rogu-te, nu te-ncurca
înc-o dată-n ploaia mea!

Neputinţă

N-aş putea să strig luminii
atâta vreme
cât ea mi se dăruieşte
în fiecare privire de soare

pe ultimul pervaz
îmi lăsase ca amintire
o frunză uscată
semn al trecerii mele printr-o existenţă
unde tu puteai fi copac

ţi-am pipăit scoarţa
ţi-am ascultat cântecele
m-am umbrit în verdele ochi
şi-am doinit a şoaptă de vânt
când mi se făcea dor
să colind tărâmul tandreţilor

acum aştern
pe o filă de seară
un somn adânc de uitare
chiar dacă în albastru
plutesc două păsări însingurate.

Neodihna

sursa foto deviantart

Oricâte uşi ai căuta
n-ai să găseşti decât ferestre
care scârţâie inocent
în dorinţa de a-i arăta soarelui
privirea

traversarea mea
de pe malul necunoaşterii
pe cel al izolării
nu-i decât o aventură
pe care şi-o permit cei care iubesc
florile-de-colţ

doar ei ştiu să simtă
sudoarea ce se prelinge
în murmur de aşteptare
şi dinţii de piatră
muşcând tălpi bătătorite de drum

eu am plecat demult
într-o întâmplare
care nu poate odihni în albumul tău.

Dar eu...

sursa foto deviantart



De-ar ninge şi-n mine c-o albă uitare,
De n-aş mai fi eu şi-ar fi doar ninsoare,
În cupe de nor s-atârn dimineaţa
Ca-n valuri de dor să răsfir iară ceaţa.

De-ar ninge în mine cu zeci de cuvinte,
De n-aş mai fi eu şi-ar fi doar morminte,
Pe cruci de stejar s-atârn rugă de ceară
Ca-n miez de blesteme să plângă o seară.

De-ar geme pământul amară durere,
De n-aş mai fi eu, ci doar mângâiere,
În zodii de lut să-mi citesc iar destinul
Ca-n vechi palimpsest să se verse pelinul.

Dar eu...

Izvor

sursa foto deviantart

Zăpezile-au murit demult în strană
Topite-n rugăciune de cuvinte
Când ochiul Maicii căuta în sfinte
Citanii, vindecare pentru rană.

Prin ochi de ziuă se scurgea lumina
Iar braţele se îndreptau coloane
Se-albea-n ninsoare înc-o dat’ grădina
În care umbrele erau obloane.

Şi chiar de zorii scormonesc în iarnă
Iluzii îngropate în poveste,
N-aş vrea bănuţul de argint să cearnă
Destin-izvor, fără a-mi da de veste.

Nepregătit

sursa foto deviantart



Nu te-ai gătit de multă vreme
pentru mine
poate pentru că riduri de alb
ţi-au spulberat ierni
pe care, odinioară,
mi le dăruiai în buchete de floare

Doar fumurii tornade
mai surpă drumuri
pe care le ştiam albite,
copilării pierdute în ierni
prea dezgolite
ca să-mi mai poată
duce alinare pe cruci
unde strigă poverile de foamea iertării

nu mai privi în toamne
zâmbetul nu se poate ascunde sub o frunză
şi sărutul nu se aude în plecare de pasăre

în iarna asta
numai focul de inimă
trosneşte în vatră cu amintire pe spuză
restul e doar cenuşa
dintr-o rugăciune prinsă-n altar
în zi de sărbătoare.

Zidire

sursa foto deviantart

Aşteptarea asta
pe care mi-au turnat-o în faţă
ursitoarele
a ajuns să îmi închidă
obloane de suflet

probabil era prea multă lumină
în jurul meu
şi asta te-a speriat iremediabil
încât ţi-e teamă de marmura
care păstrează însemne de daltă

voi porni în călătorie

doar Calea Laptelui
îmi va ocroti drumul,
iar stelele mă vor adăpa
din cobiliţe de luceferi

atunci, doar atunci
să priveşti albastrul
pentr a-ţi încărca veşnicia
de necuvinte
căci zidirea mea
se va fi săvârşit de mult
în piatra inimii tale.