Annarain

Nu uita!

2012-01-29T14:07:00.000-08:00

Îmi voi stinge plânsul în ruptura nopții
Răsfirând amarul pe unde-am trecut ,
Voi striga acolo, chiar în fața porții
Despre fericirea-n care-am petrecut!

Îmi voi pune pasul chiar sub bolta lunii
Revărsând lumina-n florile din zori
Şi-mi vor râde-n faţă până şi nebunii
C-am crezut în stele, c-am crezut în bori.

În năframa zilei îmi voi strânge plânsul,
Voi lăsa iubire-n aripe de nori...
Oare cui să-i pese că în noi apusul
Va-neca în sânge zboruri de cocori?

Voi păstra în cercuri ape îngheţate,
Iar printre petale palide culori
Când înspre uitare umbrele-s plecate
Nu uita, iubite, viaţa să-mi dobori...

A(tipic)

2012-01-29T09:51:00.000-08:00

Peste mine ninge ca un dor cărunt,

Strada e pustie, pașii - singulari,

Pulberi se strecoară într-un vis mărunt

Frământat în taină de goruni stelari.

Gheața e albastră, timpul risipit,

Din răceală iernii am ciobit crâmpei,

Cu iubiri de taină l-am împodobit -

Mistuire-n lavă ca-ntr-un vechi Pompei.

Peste luturi ninge dintr-un felinar

Cu lumina albă, neînchipuit

Se prelinge-o rază pe un cărpinar

Și-l sărută-n taină, cum am bănuit.

Geme-n toate vântul, labirinturi pier,

Nu mă știe nimeni sub povara grea,

Pregătesc poeme pentr-un nou prier,

Voi surâde bolții, când mă va avea.

Floare albă-n spații, strop de viață crud,

Picur mut de ploaie-n margine de drum,

Nufăr ce coboară-n aripă de sud -

Să învioreze trupul tău din scrum.

Imens de-albastru

2012-01-28T15:27:00.000-08:00

Prea mult albastru-mi stă sub pleoapă,
Prea multă iarnă mă cuprinde,
În zodii semnele-s de apă
Și-n matca lor viața se-ntinde

Prea mult amar în mine urcă
În capilare plumbuite,
Când sensuri stranii se bifurcă,
Mă regăsesc în teci golite.

Prea multe ghețuri în oglindă,
În nuferii ce ne sfidează
De fiere viscerele-abundă,
Iar oasele ne limitează.

Iar de-am să las îmbrățișarea
În chinul orei ostenite,
Cu-verde umple-mi toată zarea
Ce suflă-n gânduri pietruite.

Să-mbrac în strigăt o iubire
Lipsită de o masca fadă,
Mister în ochi de-nvăluire,
Cu sunet stins într-o baladă.

Terminus

2012-01-27T23:40:00.000-08:00

Iarna mușcă iarba vremii,
Eu mă risipesc alene
Țipă greierii, boemii,
Printre verzile dughene.

Ceața iar mi se strecoară
Printre argintii paftale,
Lasă-n urmă o povară -
Ploaie simplă de petale.

Plânge-n hohot dimineața
Coasa iernii când mă taie,
Se ascunde-n alb fâneața,
Plansu-mi e doar o zbătaie.

Și în risipirea-mi fadă
Plâng cocorii duși de vânturi,
Glasul lor, în alboradă,
Sub ferestre-nalță cânturi.

Mă despoaie de iubire
Iarnă asta nălucită,
Nu e rost de prohibire -
Beau mereu licori-ispită.

Răs(plată)

2012-01-27T08:00:00.001-08:00

N-am strâns în mână niciun as

am atârnat pe-un contrabas,

n-am luat în brațe cărți de joc,

ci fluturi fără de noroc…

planate zboruri pe divan,

lumini în cercuri pe tavan

și viață scurtă de o zi

eu le-am primit din miazăzi

sărut în ir de trandafir,

dulcețuri mov pe zarafir,

piele-mbrăcată-n catifea

lucind în iriși de cafea

se sting lumini în asfințit

în ochiul serii cumințit,

pe sticle fluturi fulguiesc

și-n zborul lor eu amețesc

le gust din moarte galben pal,

le dau surâsul meu oval,

privesc blajin spre abajur..

se simte-n aer doar sperjur

Contraste

2012-01-25T13:53:00.001-08:00

În tine iarbă, în mine scrum,
În noi povară şi praf de drum,
În tine cântec, în mine iad,
În ei privire şi flori ce cad.

În tine vară, în mine ierni,
Solare gânduri de-ar fi s-aşterni
Şi galben trudă-n roade sfinte,
În tine dor şi necuvinte.

În mine ceară din lumânări,
Cuvinte goale şi amânări
Şi focul stins, acum, sub pleoape
Departe eu şi tu aproape.

Să-mi scrii în iarna tulburată
Să fiu ce ţi-am mai fost odată...

Amărui

2012-01-24T10:12:00.000-08:00

În sălbăticia florii de colț

carnea-i zăpada

pe care ochii tăi adânci

o mușcă în setea înfrigurării,

apoi se-mbracă în pleoape de cer,

să adoarmă în iatacuri

nu-mi cere să mă desprind

de stâncă,

dezrădăcinările macină frumusețea

și obosesc iubirea…

atinge-mă în treacăt,

descheie pe ascuns rochii mătăsoase

și învață să asculți cântecul înălțimii

de acolo moartea e doar o cireașă

amăruie

care nu se coace niciodată...

Siguranță

2012-01-22T11:10:00.001-08:00

Știu că n-aș greși
dacă-n țigara mea de foi
aș presăra și câteva tristeți
- să scap de ele -
te-aș scuti de plecarea din mine,
de avalanșe de cuvinte
căutând motive
care-mi spun că nu te pot avea mereu

aș lăsa în mine dezordine:
săruturi pe noptieră
alături de Marquez și holera lui,
sughițuri mici de plâns pe marginea tabacherei
și-un surâs rătăcit
prin satinul plictisit de singurătate,
să mă recompui
la întoarcere

știu că n-aș greși,
dacă-n cochilia mea de păreri
aș opri glasul tău
din diminețile
când viorile mi se deschideau
în palme,
iar tu-mi spuneai că Stradivarius
e prea neînsemnat
pentru câtă dragoste se înalță între noi

doar clipă asta umedă
îmi pune ochii la-ncercare
și-n singurătatea camerei
mă-ntreb
când vei trage obloanele
să-mi lași lumina
fără cuvinte din nou…¦

Preocupare

2012-01-21T15:16:00.000-08:00

De la un timp
mă închid între file
și-mi torn în palme
laptele cuvintelor -
să le simt albe,
fără sensuri

opresc singurătăți candide,
în care-mi îmbrac mersul,
să fie neștiut
în lumea de arbori
când frunzele se topesc în uitări

duc păsările dincolo de zăbrele,
din pagini fac rădăcini
pentru ierburi
și-mi hrănesc izolarea cu verde -
să-mprimăvărez duhuri
ce-au uitat să spună la plecare
bun rămas

de la un timp
păstrez brândușele în poală zăpezii,
antrenez muguri
să bată în poartă ornicelor
și învăț că nălucile
nu-s decât flori rătăcite
în cădelnița unei vremi…

Simplu... te iubeam!

2012-01-21T04:28:00.000-08:00

Nu ştiu câte herghelii am ucis,
dar mi-amintesc
fiecare cal înaripat
pe care-l credeam înger
când îmi dezlipeam fruntea
de braţul tău

dimineaţa devenea o stampă,
sub mătăsuri fluturii se credeau miri,
iar nunţile anunţau răsărituri
în care lumina
nu uita niciodată să zâmbească

îmi strângeam genunchii
şi pe meterezele lor puneam de strajă
câte o alunecare,
apoi îmi potriveam genele
să te pot strecura
cuminte, ca într-o poveste fără final

acopeream cu borangicuri oglinzi
să las strălucirea doar între noi
ca o mare în care aveam să cufund
cuvintele
sfinţindu-le cu bucuria atingerii

după care, simplu, te iubeam...

Birdie 16 Libertate

2012-01-18T11:45:00.001-08:00

Doamne, Birdie, te lăsasem în praf
să te scalzi
soare să-ți torni în atâta nepăsare
cum leneșe
privirile mele caută somnul
să-nfloreasca în el visuri

căutam gazete
și încercuiam în ele anunțuri
în care fericirea se vinde en-grosse
iar necazurile la bucată

ieftin, ieftin ca braga
striga un negustor
și praful tău aduna în el toate zbaterile
iar eu mă-ntrebam ce se mai vinde
ție nici măcar nu-ți păsa

turnaseși pe aripi lumina
și-mi zâmbeai precum un copil
năuc, de atâta fericire

atunci am înțeles
că libertatea nu are preț
oricâți negustori
se străduiesc să-și umple taraba
de lozinci

ieftin, ieftin ca braga
iar ție, Birdie, la naiba,
chiar că nu-ți păsa
în lumea ta soarele-i verde
copacii poartă cuiburi în brațe
iar câmpul e singurul loc
unde cântecele cioplesc scări către cer

și uite, sub talpa mea
simt o treaptă, Birdie -
e podeaua celulei în care dorm
de la un timp

Nici o, nici un...

2012-01-17T08:25:00.000-08:00

nici un râu fără matcă

nici o sabie fără teacă

singură fără semne - eu

închisă între acolade

pe care nu le poți desface

gonindu-mi greierii

uneori e prea greu

să descoperi sub acuarele ploile

scapi culori în zăpadă

și crezi că toți îngerii

sunt prestidigitatori la spectacolul

de adio

preferi desenele pe asfalt

acolo trasezi linii

pe care păianjenii le numesc leagăne

deși eu le văd simple frânghii

unde-mi spânzur pașii

că să îți fiu aproape

când se dezmortește nepăsarea

drumului

și pentru că obosesc fără să vreau

câteodată

mă opresc la taverna din colț

să-l ascult pe Iordache

pierdut în magazinul de vise

unde rafturile se clatină

și mușterii se sterg la nas cu mâneca

să uite

că nici un râu nu e fără matcă

nici o sabie fără teacă

nici o iubire fără dureri

Oraşul din mine – o stare…

2012-01-16T10:06:00.001-08:00

de prea multă înghesuială
a punctelor
ies pe bulevarde
le fac una cu arterele trupului meu
şi-nghesui în mine
toată mişcarea oraşului
să ucid singurătatea

nu ţin de mână statui
ocolesc ferestrele
de teama deschiderii
în mine nu mai încape niciun suflet trist
mi-e de-ajuns un înger
care nu ştie să-noate

cumpăr ziare
şi decupez din ele chipuri fericite
să le prefac în frunze
pe care le anin
precum steagurile victoriei
în redute străine
să-mi râdă îngerii
când îşi scutură hainele de ploaie
-bieţii de ei, niciun potop să nu-i prindă...

strâng în buzunare lumini
şi le-mprăştii acolo
unde florile mai caută primăveri
cu flaşnete
e singurul loc în care biletele de papagal
nu se vând la suprapreţ

mă opresc
zâmbesc oraşului din mine
şi-mi pun o dorinţă
apoi fug râzând
să-mi salvez heruvimii
care-au poposit în artezienele
ochilor mei...

Poem hain

2012-01-14T21:53:00.001-08:00

câteodată rămân fără suflet
se urcă într-o nacelă și zâmbește
de acolo ca un tâmpit după gratii -
nu știe că cerul e prea sus
pentru a-l putea atinge

în lipsă lui arunc vorbele
strâng în mine războaie
precum furnicile provizii de toamnă
și înghit somnul
mulțumindu-mă cu o moarte aparentă

nu știu cu ce haine se îmbrăca suferința
arunc la gunoi mila
și-mi spun că starea asta de rece
se poate numi chiar normalitate
atâta vreme cât baloane de săpun colindă prin lume
purtate de iluzii

câteodată rămân fără suflet
pun marionete în mișcare
și le ordon degetelor mele să râdă
așa devin cât de cât umană
pe scenă

cobor trepte
mă joc în pivnițe de-a baba oarba
cu umbrele
și aștept să-mi intre în piept
sufletul
numai atunci voi fi în stare
să nu-mi amanetez iubirea

Floare

2012-01-13T16:35:00.001-08:00

M-am lăsat purtată de un vânt ne-mpăcat,
chiar și porții i-am rupt ruginitul lacăt
și când iarnă mi-ai scris pe un drum pământiu,
am voit să mă-ntorc, dar era prea târziu...

Am lăsat muguri noi să adoarmă-n păduri,
le strigăm în zadar că nu-i bine să furi
din iubire nimic, dintr-un cântec refren,
ci să-l porți tot mereu, în același catren...

Am lăsat primăveri prea departe de noi,
stânjeneii striviți de vremelnice ploi,
ochii zilei i-am pus într-o mare de spini,
am culcat la pământ dragii noștri mălini.

Acum doar îți zâmbesc dintr-o ramă amar,
mi-ai lăsat în zăpezi cenușiul coșmar,
de aceea mă pierd în al iernii obraz -
să-ți fiu floare de-argint îmbrăcată-n atlaz.

Paradox

2012-01-12T04:25:00.001-08:00

în aceeaşi lumină
gândul meu poate fi o-ntâmplare
ca un zmeu rătăcind pe o plajă
scăpat din prinsoare
când copilul priveşte în jur, după fluturi

şi eu las cuvinte,
las urme pe nisipul
ce-mbracă-n tăcere castele
pe care o altă întâmplare,
cu păr răvăşit de briza mării,
o-mbracă în alb, mistuind-o

să pot uita
să pot alunga orice gând
în file pe care doar cerul
le pipăie-ntre degete de sfinţire
cum petalele unei magnolii
se lasă-n mâna trecătorului pe străzi

în aceeaşi lumină
gândul meu poate fi o-ntâmplare -
psalm nerostit
de adâncuri
şi primenit de trecerea mea prin lume..

Am ajuns aici...

2012-01-12T04:15:00.001-08:00

http://21art.ro/2012/01/scriitorul-saptamanii-02/

Exerciţiu

2012-01-11T06:45:00.001-08:00

Azi vreau să vorbesc
prin semne,
să-mi ridic degetul arătător,
din el să fac o mirare
pentru ochii înlăcrimaţi
prinşi în mâna moale a zăpezii.

Apoi să-mi cobor braţul,
să topesc într-o zbatere de amiază
toate minciunile izvorâte din
dezlegări
şi să-i las un condei soarelui
pentru irişii părăsiţi,
fără vlagă, pe câmp.

Azi vreau să-ntorc
toate păsările înapoi,
să le-mbrac în întrebări,
apoi să le dau drumul spre nord
unde să se facă una cu albul -
necuprins să le fie răspunsul
ca într-o baladă fără final...

Iar când voi simţi
aceeaşi tăcere din cutii de viori,
voi lăsa degetele
să plângă pe strune,
pentru că
singurele unelte vorbitoare
vor fi semnele trecerii mele
prin viaţa ta...

Amelly 16 Păsări

2012-01-10T13:03:00.000-08:00

Ninge cu păsări, Amelly!

Zbor de lumină - ochii mei caută
trupul tău,
ploaie odihnind sub streşini
precum lacrimile mele pe obraz.

Le-aş opri acolo,
sub linii săpate de timp,
să-mi amintească
de nopţile
în care luna-mi lăsa pe frunze
acuarele,
iar eu mă umpleam de tine
gândind că o iluzie
nu-mi va strica niciodată,
atâta vreme cât simt că respir.

Ninge cu păsări, Amelly!

Numai zbor de-mprumut
nu există pentru clapele pianului
meu dezacordat,
unde mâinile-ţi fine lăsau parfum de frezii
şi vorbe tivite cu mângâiere.

Ninge cu păsări, Amelly,
şi-n ele moartea se-nalţă
încrustându-mi pe suflet zboruri
pe care n-am să le mai pot rosti niciodată...

Epistolară

2012-01-10T08:08:00.000-08:00

Scrisori ce stau ascunse sub zăpadă,
cuvinte care nu se recunosc,
un gol imens şi lacrima-dovadă
uitată în aromele de mosc.

Scrisori ce-ndeamnă marea să dispară,
să-şi ducă valul veşnic peregrin
în ochiul verii care îmi strecoară
mişcări de braţe, pas de balerin.

Scrisori în care zile pot să număr,
demonice idei ce mă cuprind,
cu slove încrustate pe un umăr
şi file-ngălbenite-abia plutind.

Scrisori în care moartea vegetală
mai lasă-un semn în lujer de priviri,
scrisori cu foc aprins de o vestală -
un templu-n care mi-au murit iubiri.

Amelly 15 Sensuri

2012-01-09T11:26:00.001-08:00

Hrană pentru cuvântul
din faşă, Amelly,
suflare prinzând în palme
strigătul dimineţii
şi sensuri -
precum hulubi aruncaţi
să strige
despre pacea lumii.

Nu te mai ştiu.

Ameţesc deasupra florii
şi-ţi caut culoarea
în silabe ancorate pe chei.

Mă doare liniştea
şi nicio piatră nu-mi opreşte pasul
când vele de iarbă
se ridică uşor
peste gleznele mele.

La margine de drum
un curcubeu îşi leagă şireturile...
plouase peste chipul tău, Amelly,
iar eu te căutam
în candoarea unui strop
rătăcindu-mi în palmă –
hrană pentru setea mea, iubito!

Cerere

2012-01-09T10:37:00.000-08:00

Rămâi cu bine-n scrinul negru
în filele mucegăite,
rămâi cum te-am ştiut – integru
rămâi în lumea ta, iubite.

Nimic nu-mi vindecă arsura
şi nimeni nu va înţelege
de ce preferă cianura
să îmi semneze înc-o lege.

M-am otrăvit iubind o lume
în căutare fără mărgini,
am osândit să plângă-un nume
în mii de versuri, zeci de pagini.

Cum să mai mângâi amintirea?
Cum să m-aşez pe-acelaşi umăr?
Cum să mai colorez iubirea
şi câte ploi să pot să număr?

Nu te voi căuta-n albume
şi nici în picurii de ceară,
mai bine, iarnă să-mi fărâme
cu sloiuri patimă amară.

Rămâi cu bine-n scrinul negru,
te voi lasă printre destine,
rămâi cum te-am ştiut – integru
şi-aruncă-mă în iad pe mine.

Temeri

2012-01-08T06:20:00.001-08:00

Va crește-n mine doar tăcere
cu rădăcini de iarnă, lungi,
cu sânge negru prin artere
pulsând în spasme îndelungi.

Un alb ce n-o să te mai doară,
o hartă fără de hotar,
un straniu vis de primăvară,
fără culoare și vlăstar,

fără vreun mugur de iubire
cu teamă-n ochii mei de crengi,
cu frământare ce nu piere -
pe care nu poți s-o-nțelegi.

Va crește-n mine zbor de teamă
că n-am să pot să dăruiesc
nicicând o aripă ce cheamă,
nicicând destinul meu lumesc.

Tatiana Stepa- Doua Fantani-

Asculta mai multe audio diverse

În seara asta...

2012-01-06T12:53:00.001-08:00

În seara asta îngeri mor sub ceară
Veşmântul li se rupe-n arderi lungi
În seara asta vrut-ai să mă doară,
Spunându-mi: Scrie! Nu uita să plângi!

În seara asta fluturi stau să cadă
Printre sulfine adormite-n vis,
În seara asta rugile-s bravadă,
Iar zborul către cer e interzis.

În seara asta neguri mă colindă -
Pustiuri care lasă-n urmă fum,
Pun colţ de stea în ochiul de oglindă
Şi-ţi las tăceri în praful de pe drum.

Să-ţi povestească despre ploaia care
Te-nvăluia cu fiecare vers,
În seara asta scriu “Alunecare”
Şi-mi las condeiul rătăcit în mers...

Melos

2012-01-06T09:40:00.000-08:00

Opresc din frig doar tremurul de ierburi
Şi-mi pare vântul chiar o întâmplare
Când caut ochii verzi în ape tulburi,
De cercuri se desprind dintr-o mirare.

Spirale-n ceaţa unui gând feeric
Precum coloanele de fum în goluri
Se răsucesc în mine alegoric,
Apoi parfum strecoară-n alb de boluri.

Fantasme număra-vei într-o doară,
Vei recunoaşte chipu-mi în zăpadă
Când tot albastrul tău din călimară
Va presăra, nebun, iubiri – grămadă.

Şi-atunci voi scrie-n file vindecare,
Iar lutului în taine-i voi pătrunde,
Să nu-mi mai spui nicicând: “Atât mă doare
Când nu te ştiu aici şi-mi plâng secunde.”

O pasăre şi-un cântec...

2012-01-04T10:40:00.001-08:00

Arunc în tipare tot aerul iernii,
Mă suflă viforniţa timpului greu,
Vocale tocite pe marginea cărnii
Răsuflă în sânge şi-ntreabă mereu

În care iubire se scutură floarea
Şi-n care culoare adoarme un plâns?
Pe unde lumina-ţi găseşte iar zarea
În care potopul din mine s-a strâns?

Mai las printre semne o zbatere crudă,
O cernere verde ca stropul de-absint
Şi rog ceaţa vremii în taină s-audă
Cum bate în mine un clopot de-argint.

Un rest de vocale-n tipare albite
O pasăre-n iarnă şi-un cântec, iubite...

Iubiri în praf de stamine

2012-01-01T12:40:00.000-08:00

Când schimb avatare, lalelele nopţii
Împrăştie stele pe aripi de vânturi,
Se joacă-n tăcere cu filele sorţii
Şi-nalţă-n suflare fantastice cânturi.

Când firul tăcerii m-adoarme-n lumină
Sărutul meu tandru în ploaie se curmă,
Mă-ntreabă de zarea mai poartă vreo vină
Şi-n pas de ofrandă mai caută-o urmă.

Las apa să spună: Mai sunt o povară?
Mai plâng ochii lumii când iarba răsare?
Din care scânteie un gând se strecoară
Şi-n care ispite cuvântu-mi tresare?

Pe sânul speranţei mai picură patimi
În ziua ce vine mă-ndrept iar spre tine,
Cad ziduri de-osânde şi tremură inimi -
Iubiri aşternute în praf de stamine.

Tăcerea - o artă?!

2011-12-31T05:01:00.001-08:00

Nu ştiu să tac.
Poate doar
s-aşez mereu cuvintele în şir indian,
să le văd elefanţi
tânjind spre apa inocenţei
bucurându-se precum nişte copii
lăsaţi singuri.

Nu ştiu să tac.
Poate doar să urc în vagoane albe
cuvintele care dor,
iar pe cele care înalţă
să le fac păsări -
păsări cu aripi mari cât o zi,
să-mi dureze plutirea
până ce am să pot vorbi din nou.

Şi când zăpezile
îmi vor acoperi paşii,
din file vei desprinde poeme -
cuvintele mele din vremea
când nu ştiam
cum se mânuiesc tăcerile...

Voi fi mereu...

2011-12-30T06:44:00.001-08:00

Vor trece clipe, rând pe rând
Ninsori ni s-or aşterne-n tâmple,
În firul vieţii adunând
Poveşti ce cartea ne vor umple.

O ploaie caldă eu ţi-am fost
În vara macilor de sânge,
Tu mi-ai găsit mereu un rost
Lăsându-mi versu-a se prelinge

Pe-obrazul neuitatei seri
Unde amurgul împletise
Din vineţiu, de nicăieri,
Coperte de-ametist, de vise.

Iar frunza ce-ai lăsat-o-n vii
Când toamnele plecau brumate,
Va plânge-n puf de păpădii
Ninsori în câmpuri – răsfirate.

Îţi sunt cuprins, îţi sunt chemări,
Mireasmă-n aer, delectare,
O balerină peste zări
Şi dansul stins într-o mirare,

Un ritual printre lumini,
Balada prinsă-n ochi de ape,
Un semn doinit - ca să-l alini-
Când îţi va fi etern Aproape.

Fuziune

2011-12-29T06:02:00.001-08:00

Ca o pânză mă aştern pe arbori
Mângâind în taină zeci de ramuri
De m-ai săruta, poţi să evapori
Ape ce ţi-au înflorit pe geamuri.

Un ecou al serilor coboară
Ca să-ţi amintească iar de mine –
Cântecul din struna de vioară
Risipit în strofele blajine.

Un parfum îţi voi lăsa în mână –
Iasomii şi frezii înflorite
Trup de floare, numele de ană
Şi-o scrisoare-n ochii tăi, iubite!

S-o citeşti când vei privi oglinda
Să mă vezi în tine – veşnicie –
Când în iarnă vei rosti colinda,
Să răsară-n cântec ciocârlie.

Filă de poveste

2011-12-28T03:05:00.000-08:00

Ochiul tău sângera în tăcere
Răsărit îmi erai pe pământ,
Lunecam cu aceeaşi plăcere
În ţinut nesupus de cuvânt.

Mâna mea prinsă-n visul sihastru
Mângâia un obraz adumbrit,
Tu-mi spuneai despre drumul albastru
Mărginit de un gând argirit.

Mă vânau tresăriri arcuite,
Paşii mei se roteau prin ninsori
Căutam înspre stele grăbite
Să trimit spre înalturi scrisori.

Rămâneam fila prinsă-n poveste -
O nălucă prin somnul uitat
Într-o noapte pierdută pe creste
Unde zboru-i înalt şi rotat.

Fără cuvinte...

2011-12-27T07:36:00.001-08:00

Dincolo de cuvintele mânjite
de zăpadă,
iarna-şi pierde dreptul de-a mă întreba
pe unde mi-am lăsat copilăria.

Mereu îi spun că-mi place s-o arunc
în covata de lemn a bunicii,
să sară de bucurie
printre degetele ei de vrăjitoare bună
pe cai albi -
niciodată struniţi.

Mă-ntreb
cum ar fi să iau o pauză de zbor?
Să-ncurc iţele,
ca să mai zăbovesc pe aici –
măcar cât voi mitui primăverile
să-şi lase florile
pagini în jurnalul meu neterminat.

Nu simt că mi-e frig.
Între două căderi de fulgi reuşesc să aplaud.
Doar cuvintele îmi sunt în pauză!

Femeie de apă – Amelly

2011-12-25T15:21:00.000-08:00

lucrare realizata de Dorina Costras

M-am despletit din contrabas -
iluzie de sunet
adormită în solfegii umbră

arcuşurile nu dor;
poate muzica iernii
cuprinsă în fluturi străvezii
când lumina se joacă
printre degetele tale

câte atingeri strecurate
printre strune
şi câte mâini
care să-mi cânte goliciunea
în nopţi indigo...

o pauză de doi timpi,
coaste ce tânjesc după aer,
în tegumente se topesc priviri...

ca o luntre plutesc
de mă strigi
şi-ntre plauri scufundaţi în lumină
răsar nuferi –
scântei galbene
din soarele sternului meu

potop -

partituri
scrise-n despletirea femeii de apă – Amelly!

Amelly 14 - E Crăciun, Amelly!

2011-12-24T13:27:00.000-08:00

Hai, Amelly,
anină-mi în suflet un diez -
poartă înaltă să fiu vântului,
să te răvăşesc
dincolo de rochia zăbovind în petale
când Crăciunu-mi presară
în praguri colinde.

Ştiu, Amelly!
Cireşii au încurcat anotimpul,
le saltă în braţe floarea
şi se vindecă în surâs de ninsoare
tot dorul pe care mi l-ai trimis
în eşarfe de clipe,
de aceea nu pot să te uit!

Dincolo de muzica ta în alb
privesc soldăţeii de plumb,
învârt cheiţe,
las păsările să zboare
şi-mi amintesc de frumuseţea ta
care se pierde-n smalţuri de glob
chicotind printre cetini.

E Crăciun, Amelly! E Crăciun!

Ucide-mă!

2011-12-21T14:38:00.001-08:00

Îmi strig ninsoarea. Te caut prin zăpezi.
Sărutul tău nebun mă înfioară
Când trupul meu topit într-o vioară
Desprinde-arome şi cântec prin amiezi.

Se pârguiesc în pielea mea caise,
Vulcanii dorm în strofe descântate
Ţâşnesc parfumuri - simţuri revărsate
Sub pleoapele, azi, de iubire ninse.

Se-mpotriveşte lutul şi mă doare...
Cămaşa vremii nu mă mai înghite,
Mă-mpinge cu un fel de disperare

Să scriu în alb destinul meu, iubite.
Şi eu zâmbesc dulceag năucitoare
“Ucide-mă!” cât iarna îmi permite.

Preţuri albe

2011-12-20T02:51:00.001-08:00

Şi vin zăpezi cu ton de simfonie,
O troică duce gânduri înspre zare
Purtând în ele-un glas de ciocârlie
Venit de undeva, din depărtare.

Şi vin zăpezi - arpegii insolite -
Le fulguie în trepte iar ninsoarea
Când pe vioara lor cobor, iubite,
Şi-n pasul meu se lasă înserarea.

Sub dalta iernii potrivesc o voce -
E poate ploaia transformată-n fluturi
Născuţi din imitaţii echivoce
Pe care doar uitare poţi să scuturi.

Poţi să-i ucizi c-o vorbă la-ntâmplare,
Poţi să-i răneşti c-o umbră aruncată,
Ei vor zbura spre albele izvoare
Pe unde-au odihnit şi altădată.

Şi-n ploaie se vor stinge – plăsmuire,
Iar visul tău îl purta pe-aripă,
Plătind tribut fărâma de iubire -
O răzleţire sidefie-n clipă.

De-atâta alb...

2011-12-19T02:56:00.000-08:00

De-atâta alb, delir amanetat
Şi risipit apoi peste hotar,
De-atâta alb, pământul e pătat
Când strigă-n van un glas de clopotar.

De-atâta alb, stingher stă un copac
Visează nopţi curbate în secret,
De-atâta alb, nici azi nu mă împac -
Îmbrac în fulgi tăcutul meu regret.

Şi nu-l topesc; în colţ de stea îl las -
Ninsoare peste lut îl despletesc
În funii lungi de floare şi-i vorbesc...
Când zidurile-astupă înc-un glas.

De-atâta alb aş vrea să mă dezleg
Şi teama s-o arunc într-un sicriu,
Să rup lumina şi să înţeleg
De ce dispare-n vălul fumuriu.

Învăluire

2011-12-17T13:40:00.000-08:00

Poate n-ai să mă vezi -
Sunt o umbră târzie
Albul stins din livezi
Clipa ta străvezie.

Poate n-ai să m-atingi -
Sunt o lacrimă verde
O ispită de stingi,
Cerul nu te va crede.

Poate n-ai să mă cânţi -
Sunt o pasăre-n iarnă,
Poate n-ai să m-alinţi
Când iubirea se toarnă

În potire de-argint,
Zămislite de ceruri...
Poate-n bol de absint
Îmi voi stinge vechi doruri.

Poate nu te-nţeleg,
Poate pietrele roase
Mă vor face s-aleg
Drumul alb, plin de oase

Al zăpezii din noi,
Al făpturii mirate...
Poate noi vom fi doi
Poate spune-vom: “Poate!”

Dispariţie

2011-12-17T05:23:00.001-08:00

Ţi-am căutat surâsul în zăpezi
Eram un fulg pierdut într-o ninsoare -
Aroma albului de prin livezi,
Baletul vremii prins în nimb de floare.

Ţi-am pus în palme numai visul meu
Tu mi l-ai frânt în cumpăna secundei,
O pată am rămas pe-un imprimeu,
O lacrimă în frământarea undei.

Vei strânge, poate,-n braţe mii de fulgi -
Petale-nzăpezite de lumină,
Din apa nemuririi ai să smulgi
Tăcerile ascunse-n lob de vină.

Colind în iarna mea făr’ un răspuns,
Răsuflul vântului m-adoarme-n moarte
Azi dansul meu de gheaţă e pătruns -
Nu mă-nţelegi şi visele-s deşarte.

Să-mi fi fost, mereu, fulg!

2011-12-16T05:05:00.000-08:00

De sticlă să-mi fi fost tu, fulg nătâng,
Fereastră te-aş fi pus pentru-al meu cântec,
Când depărtările în ochi îmi plâng,
S-aşterni mereu balsam într-un descântec.

Aproape zării mele să-i fi fost,
Să mângâi umbre foşnitoare-n valuri,
Găsind zăpezii mele înc-un rost,
Când iernile se tânguie-n finaluri.

Şi strai de viscol de mi-ai fi purtat,
Te-aş fi primit în casa mea, cuminte,
În sipet cu iubire argintat
Te-aş fi păstrat în sfinte legăminte.

Dar ai plecat prin lume vis cărunt,
În cântecu-mi rămâne doar durere
Pe care-n vama serii o înfrunt,
Simţind cum albul freneziei piere.

Hrană

2011-12-14T12:55:00.001-08:00

M-am strâns într-o cochilie subţire
Sperând că iarna tristă va-nţelege
De ce colindele-s popas pe Fire
Şi-n care cântec se mai naşte-o lege.

M-am îmbrăcat cu străluciri de iarnă
Infernul alb îmi adăpa izvorul
Rugasem vijelia să nu-ntoarnă
Din calea sa, pe văi uscate, dorul.

Sub storul vieţii-am construit un cântec
Suav precum întreaga mea fiinţă
Şi am topit în el un vers molatec
Şi pasul meu şoptit întru credinţă.

Te-am regăsit printre atâtea semne
Sub candele aprinse sub icoane
Când ruga încerca să mă îndemne
Să-ţi sorb cuvântul şi minunea-Ţi, Doamne!

Joc de iele

2011-12-11T12:27:00.000-08:00

Tăcerile mele sunt cântec de iarnă,
Solfegii uitate pe-un ram adormit,
Vlăstare de sunet pierdute-ntr-un mit
Ce şuier de vânt în uitare îmi toarnă.

Tăcerile mele au chipuri cernite,
Le flutură neguri în ochii umbriţi
Iar ziua le-mparte aceiaşi ursiţi -
Colindele serii spre mine, iubite!

Suave, în cântec, tăcerile mele
Sihastre se-nalţă în iarnă mereu,
Privesc legământul ştiind că ţi-e greu
Când prins eşti, iubite, în jocuri de iele.

Dublare

2011-12-10T13:06:00.000-08:00

acuarelă de Gustave Moreau

“Mănânc libelulele pentru că nu le înţeleg,
...............................................................
... înspăimântat am văzut
că ea-şi lepădase cuvintele
verzui, cu ochi negri,
departe de mine, în foame.”

Nichita Stănescu – Mâncătorul de libelule

Nu ştiu cum pier vocalele
în urna gurii mele...
poate doar o mirare
afişată străveziu
cum o strecurare în mătasea aripii
să-ţi aducă aminte:
Aaaa! Cât eşti de frumoasă!

şi-n verdele zilei
să cauţi culori picurate-n cuvinte –
hrană pentru nemuritori
când libelule surori
vor asculta freamătul apei –
povestea neliniştii pline de noi.

Nu ştiu cum pier adierile
în evantai
când zvâcnetul frunzei doare
sub atingere...
poate doar o-ntrebare –
ofrandă –
să ardă în despletirea ultimului zbor

şi-n istovirea clipei
să-ţi rămână doar mărturisirea cum
“Libelula ce-a-nvăţat zeii iubirea”.

Pendul 2

2011-12-09T09:53:00.000-08:00

Azi văd cum olu-n care
mi-am odihnit fiinţa
e cam umbrit de toamne
şi are-obrazu’ spart,
azi văd cum frunza-i cade
şi-i tremură dorinţa,
e cam adus de spate,
e trist şi prea brumat.

Azi văd că lutu-n care
şi-a oglindit o viaţă
primeşte palma iernii
şi tremură-a tăceri,
când vântul tot mai scrie
epistole-nvechite,
el cată cu privirea
la floarea sa de ieri.

Îşi aminteşte-n treacăt
parfumul ei subţire
o boare strecurată,
pe firul unui gând
o vară luminoasă
cu macii prinşi în plete,
când risipea iubirea
şi adormea plângând.

Pe toarta-i sfărâmată
va-nmuguri uitarea,
iar lutul se va stinge
sub pleoapa altei zări,
în asfinţit, o rugă
va naşte vis de floare,
hrănind iubirea-n care
se vor topi chemări...

Pendul

2011-12-08T13:02:00.000-08:00

foto preluare deviantart

Nu mai ştiu ce port pe braţe...
poate zăpezile închipuite
ale copilăriei
unde leagănele sunt arcuri de flori
într-o iarnă strecurată -
cochilie albă
lăsată pe-un ţărm ce mă strigă încă

să urc spre lumină
înseamnă să las mării tot plânsul meu –
sărut pentru stânca ce-mi culege
frământarea când cresc

să cobor spre pământuri
e poate-nţelegerea
lutului – casa cu umbre
în care suspinul e lied
şi aerul – aroma unei gutui
uitată pe un pervaz

nu mai ştiu ce port pe braţe...
poate femeia
rătăcită într-o schiţă
pe un şevalet
unde mâna pictorului
a întârziat preţ de o viaţă...

Cale

2011-12-07T08:30:00.001-08:00

Cum să te lupţi cu ceaţa
Nestigherindu-ţi mâlul?
Şi unde ţi-i verdeaţa?
Plecată în exilul

Trădărilor, când iarnă
Îmi rupe iar copacii,
Vâzând cum vântul toarnă
Prin frunze saltimbancii?

Un hohot amuţeşte,
Pădurea-i în derivă,
De palmă-mi se lipeşte
Un ram, deopotrivă,

Şi-mi spune cât îl doare
Când verdele pădurii
Alunecă-n covoare
Ce pier în urna urii.

Eu trec precum o ploaie
Încetinindu-mi mersul,
Ascult cum se înfoaie
În mlaştină-nţelesul

Şi pipăi în absenţa
Luminii de izvoare
Doar scoarţa din prezenţa
Copacului ce moare.

Dar simt că mai tresaltă
În glasu-i plin de jale
Un cântec ce se-nalţă
Mereu pe-aceeaşi Cale...

Fulger

2011-12-04T14:08:00.001-08:00

Mi-ai ars privirea de aramă
Tu, fulger adăpat de ceruri,
Eu am păstrat în ochi de ramă
Doar lacrima pierdută-n săruri.

M-ai însoţit în ochi de zare
Sub pleoapa sfântă de lumină,
Când stelele strălucitoare
Sorbeau privirea ta divină.

Am şiroit sub lovitură
Şi-am împletit sărut fierbinte,
Ştiam că bolta se îndură
Şi nu-mi topeşte oseminte

În pâcla focului ce moare
Când se coboară spre pământuri,
Mai simt şi astăzi cum mă doare
Când s-au desprins din mine fluturi.

Mi-ai ars privirea de aramă
Tu, fulger adăpat de ceruri,
Dar dragostea-mi nu se destramă,
Ci se strecoară-n multe feluri.

Re(venire)

2011-12-01T08:17:00.000-08:00

Când pleci, veri triste-n ochii mei coboară
Se-aprind furtuni şi vântul mă subjugă,
De pleci, se umple gândul meu de seară
Şi pe altare se sfinţeşte-o rugă...

De pleci, se-ncarcă toamnele de ploaie
Şi-mi rătăcesc pe cerul siv cocorii,
Când pleci, mi-adorm poveştile-n odaie
Şi se trezesc apoi când răsar zorii.

Când pleci, lumina-n ochii mei se stinge,
Un văl de lacrimă albastră geme,
Când pleci, un cântec simplu se răsfrânge
Peste atâtea file de poeme.

Dar ştiu că te întorci în dor de strună
Şi-atunci ating viorile de noapte bună...

Filă

2011-11-30T06:11:00.000-08:00

O să construiesc poduri,
apele să nu strige când tălpile
aprind mersul pe unde
în ideea că oamenii sunt dumnezei

o să arunc privirea plină de dragoste,
să leg maluri
nesurpate de pendule
când timpul îşi trimite furtunile
în ostroavele pline de gânduri

numai rădăcinile mele
vor şti cum se cuprinde pământul
în lanţuri,
fără ca noroaiele
să-ţi inunde privirea

o să alung iernile
într-un coş plin cu mere,
când pe malul apei
iarna-mi va striga că s-au rupt poduri
şi vâslaşii vor turna
în potire de basm
cuvinte furate din gura peştilor...

Salcie

2011-11-29T12:00:00.001-08:00

Sunt ca o salcie
cu tălpile pierdute în maluri
unde valul
caută mângâiere
în sărutul pământului

apele-mi sunt
vistierii
pentru toate tristeţile,
numai peştii descifrează plânsul
şi ploile-mi sărută gândurile
văduve

uneori le împrietenesc
în simţiri
sidefii cum scoicile călătoare
pe drum de nisip,
să le fac părtaşe trecerilor
de secunde

sunt ca o salcie

sărut vântul şi-mi scutur uitarea
în toamne,
pribegind în poveşti
fără final,
pentru că ştiu flutura
visul în eşarfa oricărei ierni
ce mă cuprinde...

Porţelanuri

2011-11-28T10:54:00.001-08:00

Vitas pocelui de oxford21

Ştiu că-n tăcere
semnele sunt bucăţi de gheaţă -
broderii în mintea mea
departe de orice vifor
ori scâncet de iarnă

numai cumpăna mă adoarme
pe un ghizd unde nămolul n-ajunge
când caii îşi aştern frunţile
să se roage
apoi rămân statui
fără aripi –
îngeri prezenţi în absenţa
ninsorii

amprente pe alb -
din sticlă se nasc iar iluzii
şi-n timp ce somnul
ca un segment dureros
mă cuprinde,
un singur fluture traversează poduri
în tăcere... doar un semn de gheaţă.

Pânze

2011-11-26T13:03:00.001-08:00

Când solzii de lumină se desprind,
În cergi de brumă toamna mă-nfăşoară,
M-alungă în tristeţea unui grind,
Iar apele din plânsetu-mi strecoară.

Îmi scârţâie devreme în auz
Izvoare de-ntuneric indecise,
Un strigăt din cohortă, cam difuz,
Aruncă-n ierburi arse ştiri concise.

Corăbii neplecate pe un drum,
Gazete unde viaţa ne coboară
Se scriu pe sive pânze ca un fum ,
Apoi se pierd în glasuri de chitară.

Şi-n cântecul risipei adăpat
Ne varsă timpul gust de moarte rece...
Când înspre ochi de iarnă am scăpat,
Închidem porţi şi-i spunem doar să plece.

Trecători

2011-11-23T11:14:00.001-08:00

Ce depărtare oare doare
când niciun ram nu ne mai simte,
când ruga maicii noastre sfinte
se pierde-n margine de boare?

Pe unde-s îngerii de ceară
şi ce lumină-i primeneşte?
Când pacea zilei oboseşte,
aripa lor iar ne-nfioară.

Şi-n care colţ uitat de lume
plâng crucile peste cenuşă?
Se-nchide-n urma noastră-o uşă
lăsând în slove-un simplu nume.

Tu, Doamne, pus-ai adevăruri
în viaţa noastră rostuite,
pe fir de aţă rânduite,
până urcăm scara spre ceruri.

Iar dacă treapta înspre Tine
Se frânge-n gură de păcate,
Din darul tău, Doamne, împarte,
Căci viaţa mea îţi aparţine.

Sărutul

2011-11-19T12:40:00.000-08:00

Nu furasem sărutul lui Klimt...

poate voiam să mă îmbraci cu flori,
ca să-ţi lunec parfum adormit
pe dunele gândurilor
aşa de leneşe

tu să mă expui în salon,
printre arome de mosc,
irascibil şi timid să-ţi arunci înspre mine
privirea
şi-n solzide lumină
să-mi prinzi surâsul strecurat ca un duh
peste chip

de-aş fi furat sărutul lui Klimt...

să încremenesc în şofranuri,
fluid să te-mbrăţişez
până când măduva oaselor tale
se va umple
cu femeia ce-n mine-a trăit până-acum...

voi fura sărutul lui Klimt...

Alunecări

2011-11-18T13:11:00.001-08:00

De geana toamnei se anină frunza,
Clipeşte-n argintii brocarturi
De brume tăvălite-n haturi,
Acolo unde bulgării-şi ţes pânza.

În cioburi de lumină moare zarea,
Apusuri dor şi nesfârşite
Alunecări se pierd, iubite,
Când pleoapa zilei gustă înserarea.

De-i vântul prea tăios în oase frânte,
Copacii nu-mi vor şti durerea,
Le voi păstra-n cuvânt părerea
Când rugile, de dor vor să-mi descânte.

Şi într-o vreme care-i prinsă-n neguri
Pun focurile-n cer să suie,
Păstrând în ochi de ferestruie
Iubirea-mi presărată-n albii muguri.

Amelly 13 Mirare

2011-11-18T05:36:00.001-08:00

Oriunde ar fi lăsat culoare,
s-ar fi născut iris de stepă
galben ca o rază ieşită din minţi
când soarele gelos
o prinde puternic de mână

oriunde ar fi spart oglinzi,
s-ar fi născut dintr-un ciob
un vânt de vorbe,
tăios,
mestecând cu tărie pământul
aşternut piciorului de plug –
covor spre păşire îndelungă...

oriunde ar fi curs –
tăcere în malul cu săruturi,
ar fi devenit dâra de lumină
ce umezeşte cu ochii pietrele
şi-şi curbează trupul în izvoare

şi asta pentru că Amelly
e simpla mirare
pe care o poţi striga,
chiar de ceaţa pătrunde în secunde
precum coada de rândunică
în uvertura unei zile...

Cireş

2011-11-17T14:28:00.001-08:00

În flori de cireş
lumina se face ninsoare
şi picură străluciri
pe care nicio ploaie
nu le poate ucide,
poate pentru că cireşii
cunosc taina rostogolirii-n răsărituri
unde braţe de arbori
tapisează
orizonturi goale

În flori de cireş
aromele devin păsări -
decor în evantaie de raze
smulse marelui Orbitor
de primăveri,
poate pentru că
fiecare zbor cuprinde
o înălţare spre nodul de lumină,
plutire în dansuri fragile
şi-n cele din urmă -
cădere.

În flori de cireş
sunetele se descompun
în chemare
şi-mbracă în alb moartea
fluturilor -
niciodată înţeleasă...

Amelly 12 Zidul apei

2011-11-16T20:46:00.000-08:00

Viaţă, pentru tine...

Într-un semn de mirare
se scaldă răsăritul
pleoapa zilei se scutură pe vânt
iar Amelly tăinuieşte durerile unei ape

nu-şi spune ploaie,
dar strânge-n ea şuvoi de neputinţă
ca pe-o ofrandă
pământului dăruită
să-şi risipească iubirea

într-un semn de întrebare
se topeşte apusul,
vămi de zare se vând sângelui
primind acelaşi dans
dintre ape

Amelly anină secunda
în căderea frunzei
şi-ntreabă copacii
de ce se prăvale timpul
căutând de fiecare dată
lucruri definitive

în fond
moartea nu-i decât trecere,
iar chemarea ei
clopot de ameninţare
mocnind în sensuri

nu plânge, iubito...

2011-11-15T15:43:00.000-08:00

Vânt şi noapte

2011-11-13T10:44:00.000-08:00

Dintr-un semn
purtat pe umeri se isca un vânt;
tu-l apucai de plete
să nu mă răvăşească
neştiind
că interioarele-mi erau pline de furtuni;
poate că nu mă puteam citi,
poate că literele erau prea mici
pentru ochii mei –
ferestre prin care
nopţile nu ştiau să intre,
poate că poemele cu fluturi
nu cunosc lumea florilor,
ci doar o visează.
Într-o zi, voi dezlega îngerii
să guste azima
dospită-n cântec de stele,
iar sarea lacrimilor
va curge ninsoare
în lumea unde ochii mei vor
primi în ferestre nopţile
ieşite la plimbare.

Des(faceri)

2011-11-10T14:19:00.001-08:00

Desfă-te mugur în iarnă, femeie,
Şi alb de sclerotici să-mi pui pe obraz -
Parfum strecurat din pielea-ţi de zeie
Ce-mi scutură-arome din boabe-teraz.

Desfă-te ram de culoare nătângă,
Un val de nelinişti presară-mi în trup,
Să te visez înflorită, să-mi strângă
Patima-n seară când vânturi irup.

Desfă-te oră din ceasul pierzării,
Vini să mă doară, zidiri să-mi ucidă
Zbateri lângave - risipă uitării -
Când îmi rămâne doar clipa lucidă.

Lichid

2011-11-09T11:47:00.001-08:00

O umbră sunt, noiembrie mă simte,
Dintre răchite îmi trimite vânt.
O zdrenţuire gust. În pas de zimte
Dispare tot ce-am strâns într-un cuvânt.

Cărări înguste, clipe încercate
Şi zborul păsărilor blestemat
Mi-aruncă toamna-n braţe când se-abate
Din drumu-i plin de frunze – sfărâmat.

Când despletirile îmi umplu glasul,
Vocalele dispar în ceţuri lungi,
Li se răsfiră în uitare ceasul -
Tu eşti departe şi nu mai ajungi.

O umbră sunt, noiembrie mă doare,
Zăbrele de funingini mă închid
Sub o povară grea, chinuitoare:
Să torn din mine ce-a rămas –lichid.

Ne(cuprindere)

2011-11-08T11:56:00.000-08:00

Ca să cuprind în mine vina,
Am rupt o rază din lumina
Pe care-n frunze, un răpciune
O stinse cu amărăciune.

Ca să opresc în mine ace,
Am spart bucata mea de pace-
Când pinilor le-am stins arsura
C-o ploaie roşie ca zgura.

Dar n-am iertat suspin de floare
Pierdută-n joc de ursitoare,
I-am retezat albă corolă -
Un cântec stins într-o violă.

De-aceea fluturii-s în ceţuri
Când toamna uită de verdeţuri,
Când în zdrobire e culoare
Şi toată Firea-i schimbătoare.

Ramificaţii interogative

2011-11-07T12:12:00.000-08:00

Cât să mai plâng în mine, toamnă-amară?
Cât să mai strig cocorii-n depărtări?
Când ştiu că bruma frunza îmi omoară
Lăsând în ţărnă urme de-amputări.

Cum să mai povestesc acum de ploaie,
De binefaceri pentru lutul mort?
Când peste arbori s-au pornit puhoaie,
Lăsând în ramuri doar un semn de ort.

Mai bine-ngrop în pulberea-nserării
Tot ce-am simţit când înfloream odat’,
Când bănuiam tristeţi şi disperării
Nu-i deschideam cu pricină lăcat.

Poţi să te-ntrebi de ce mai plâng şi-acuma,
De ce mai semăn picuri în frunziş -
Ca să îmi sting în foi de neguri huma,
Să-i fiu tăcerii ninse - ascunziş.

Aşteptare

2011-11-06T02:01:00.000-08:00

Privesc în taină,-un semn pe umăr
îmi laşi în frunze ruginind,
spoind o toamnă, vrei să număr
vocalele ascunse-n grind.

Depune bruma-n urna frunzei,
să torci în zbor glas de cocori,
şi-ucide-n glumă moartea gâzei
scăpând pământul de răcori.

Iar ploaia veştedă-n culoare
arunc-o pânzei prin penel,
să stingă focu-n chihlimbare
când iarna-mi strigă prin crenel.

Neodihnă

2011-11-05T10:54:00.001-07:00

Sub pleoapele tale
somnul nu are sălaş, iubite!
Se închide stânca peste râpi
şi vulturii strigăt aruncă
pe umerii furtunii
strânsă-n catarge pe mări pustii.

Răsar brânduşe
în goluri
unde focul vine doar
să povestească pământului
cum arde iubirea
în cuvinte
şi numai câte-un petic de zăpadă
îi strigă făgăduinţa.

Ştiam că eşti plecat departe.
Fugeai
precum neliniştea serii
când vântul sculptează stânca
şi niciun semn
nu se ivea să te-aducă înapoi,
de aceea sub pleoapele tale
somnul nu are sălaş, iubite!

Rezistenţă

2011-11-02T15:49:00.001-07:00

Se-ntunecă vremea. Bătrânul stejar
Mă prinde sub pofta-i de crud, nemiloasă,
Nu-i pasă de ploaie, de tunet, de jar -
În ocna iubirii destinul îmi lasă.

Încuie în hrube cuvinte ce dor,
Îmi mestecă sensuri turnate în frunze.
Tâlharul cu ramuri ivite–n pridvor
Îşi râde în barbă, voind să se-amuze.

Confuze imagini strivite-n condei
Arunc pe o foaie purtată de vreme.
Bătrânul stejar toarnă-n joc de idei
Aceleaşi constante, discuţii-dileme.

Sub lanţul de tină, destinu-mi fugar
În sevă renaşte şi spate-şi îndreaptă,
Devine al gliei eternul plugar
Şi toarnă sămânţa iubirii – o treaptă.

Cum?

2011-10-31T14:03:00.001-07:00

Cum să mă uiţi? Şi-n ce tipare
Să-mi scrii poeme-ndurerate?
Cum să mă uiţi? Poate-n iertare
Să mă cufunzi, deşi-s departe...

Cum să mă cerţi? Cu ce privire
Să-mi torni pe negru o culoare?
Cum să mă strigi? Şi-n ce uimire
Să-mi tot sădeşti în rugi altare?

Poate-n solfegii să mă lase
Iubite, pasul tău – strivire,
Să-mi fie nopţile mătase,
Iar imnul - cânt de potrivire.

Cum să mă uiţi în tălpi de stâncă
În guri de râpă blestemată?
Himeră-n iarna ta adâncă,
Ninsoare-n vânt abandonată?

Amelly 10 Ninsoare

2011-10-31T07:48:00.001-07:00

În dumbrava dimineţilor
Amelly ţese în poeme ninsori-
căderi albe unde rugăciunile
se îmbracă în smirna credinţei
şi pun cuvântul să slujească binelui.

E plin de îngeri
şi unicorni se-nhamă la carele cu elfi
sporind visarea,

doar Amelly tresare uneori
privind depărtările
unde clopote închid glasuri prelungi de păsări
rătăcind peste mări pline de volburi.

Delir pierdut într-o singurătate,
amar stins pe jerbe albite de timp
şi o treaptă către uşi nedeschise...

printre ele,
Amelly ţese poeme de ninsori
ocrotind pleoapa iernii în cădere...

Colindul frunzei în cădere

2011-10-25T04:11:00.000-07:00

Sunt umbră de frunză-n a serii povară
Şi toamna jungheru-mi înfige în piept,
Nu-mi trebuie ramuri, nu-mi trebuie scară,
Nu vreau înc-o toamnă, în iarnă aştept.

Să mângâi pământul c-o moarte perenă,
El vorba să-mi soarbă, tu pasul să-mi scrii,
Rugina să-şi toarne hulpavă-n cangrenă
Aceleaşi regrete, iubiri timpurii.

Sunt umbră de frunză, mi-e timpul uitare,
Un semn de-ntrebare aleile prind.
Să nu mă mai cauţi, mi-e viaţa cărare,
Căderea-mi e cântec - eternul colind.

Amelly 9 Frunză

2011-10-21T12:06:00.001-07:00

Ar fi vrut să nu fie frunză.
Pe caldarâm
ploile mint piatra,
umezesc golurile şi numără
paşii însinguraţi –
mulţi şi deseori în derivă...

Amelly se clatină...
ramul o prinde cu dinţii,
i-e greu să o piardă,
se iubiseră mult -
sub clopote albastre răsunau imnuri...

Numai moartea arăta cu degetul
o noapte lungă
unde zădărnicia se aşternea covor
peste trupul ei firav
ca un înger despuiat de furtună.

Amelly pluteşte...
De n-ar fi fost frunză,
crud să zâmbească în mugur
ca o rană închisă-n tăcere
unde nicio durere nu zămisleşte zboruri.

Şi trează
gustă ruperea ca pe o împărtăşanie,
un semn al crucii scriind
pe gândul unui fir de iarbă
singurul pregătit s-o atingă.

Amelly! Amelly!

Ape de rugină

2011-10-19T14:33:00.001-07:00

M-alungă vântul care şterge urme,
Mă prinde ploaia care mă iubeşte,
Strângând în ropotu-i cu glas de cleşte
Tăceri pe care vreau să mi le sfarme.

Şi nu-mi doresc s-agonizez sub frunze,
Respirul meu să-ncânte cenuşiul -
Un joc luminii pus în Surugiul
Ce-aduce nopţii lacrimi în obuze.

Când plânsul meu va rătăci cărare
Cu pofta lui octombrie învinsă,
Să şterg din ochii mei o întrebare

Rămasă-n tine, toamnă, necuprinsă,
Rugină să-mi păstreze în culoare,
Ca să opresc în mine jale stinsă...

Haină de lacrimi

2011-10-18T14:41:00.001-07:00

Arpegii sculptate-n oglindă
Pianul stătea într-un colţ,
rezemat de o stea,
Tavanul gemea sub o grindă
Iar noaptea-nălucă
blestemul nebun prevestea

Un fluture stins pe o lampă
Lumina de ceară
spre aripi se-ntinde încet
Şi-n mersu-i uşor ca de vampă
O moarte-l păzeşte
în visu-i de palid ascet.

Durerea-l încearcă în taină
De mâine o floare,
în zori, dăruită cu drag,
Va lua iar din rouă o haină -
O rugă uitată în lacrimi
rămase pe-un prag...

Foc

2011-10-18T03:56:00.001-07:00

Căutăm împreună mângâieri adormite
Să le cerem iertare pentru noaptea din noi,
Când în bruma uitării stingem focul, iubite,
Apoi ochii-i deschidem către vânturi şi ploi.

Căutăm împreună două aripi ciobite
Porţelanuri să spargem, zborul să ni-l păstrăm,
Căutăm înspre ziua ce ne ceartă, iubite,
Dorul ca de baladă - cântului să-l furăm.

Căutăm iar lumina şi sărutul din floare,
Le-am lăsat într-o urmă de condur prăfuit,
Acum vine gerar, va fi frig şi ninsoare
Dar în inimă-i focul, foc de noi “şlefuit.”

Resturi

2011-10-16T13:18:00.000-07:00

Mă-nsingurez în toamna ta haină
Şi frunzele în mii de ţăndări le prefac,
Hotarele se-nchid în ochi de tină
Şi visuri albe-n guri de moarte îşi desfac.

Mă pierd în fâlfâitul gri de stoluri
Când plumbii se opresc în pieptu-mi răsuflând,
Se-ncurcă-n viaţa mea plină de goluri
Şi dau ocol, şi mă ţintesc c-un ger flămând.

De scriu dureri, noiembrie-i aproape,
Cocorii toamnei s-au pierdut în alte zări,
Se zbat păreri, iubirea să-mi îngroape,
Să-mi spună despre neputinţe şi trădări.

Un pas pierdut, lumina-i ceruită
Va stinge obsesiv un cântec lăcrimat,
Rămân de-aceeaşi toamnă bântuită
Cu-apusul său stingher, cu soare sfărâmat.

Prilej?!

2011-10-14T22:31:00.000-07:00

Când mor în mine fluturii,
e semn că o toamnă îşi înfige unghia
în pielea unei zile
şi-o frământă, ca tu să-nţelegi
de ce Amelly aşază degetele pe clape -
să scrie, omule,
să scrie despre singurătate
şi despre tâmple unde se-aud lovind pietre,
pietre din stânca iubirii întregindu-se
de fiecare dată în câte o idee.

Când mor în mine fluturii,
pleoape se deschid şi ochii ei înfloresc
privindu-te
în aceeaşi cămaşă pe care o porţi
când ţi se desprimăvărează furia
şi ploaia ţi se-ncarcă de iubire.

Îmi scriu fruntea pe un braţ,
caut palmele tale,
pe Amelly o las într-un cântec
şi rog toamna să-mi binecuvânteze pasul
printre flori de brumă
unde fluturii să facă popas -
morţii să nu-i dau prilej
să mai doarmă în mine...

Capcane

2011-10-14T09:14:00.001-07:00

Câte capcane pentru fluturi irosite?
Şi câte pricini să nu poţi zbura?
Izbânzi de-amar în mintea mea călugărite
Privesc spre schit. O vorbă-mi aiura.

S-au scurs avan splendori întârziate-n vamă.
Câştig anost. Un loc ciudat şi tern,
Cu sfinţi plângând uşor sub feţe de aramă,
Deschide uşi ruginii spre infern.

Erate prinse-n pagini seduc verzuii ochi
Când le promit din mugure – izvor.
În ultima-i mătase, descântecul deochi
Surprinde primăverile-n pridvor.

Un joc de fluturi galbeni – dovezile scântei;
Tăcerea-mprejmuită de fiori
Aruncă umbre mute spre florile de tei -
Capcane pentru murmur de viori.

Iubiri de tine...( Amelly 8)

2011-10-11T13:22:00.001-07:00

Şi ai să-mi spui, Amelly,
în câte ape vineţii se-mparte ziua
când îmi plouă fără tine,
când marşurile cabaline
se-ncumetă să-mi calce malul,
să-mi prindă sub copite valul
când chiar mă scurg,
când te colind aşa cum ştii!

Şi ai să-mi spui, Amelly,
pe unde-i toamna mea zăludă
când mă atinge frunza nudă
şi-mi plânge-n zarva de furtuni...
să-mi spui de anii mei cei buni
când sărutam tăcut o gleznă
în încleştarea prinsă-n beznă
şi moliciuni stinse-n mătase
mi se înfăţişau frumoase
ca tine, dragă Amelly!

Iar dacă n-o să pot veni
prin ceaţa prinsă-n chihlimbare,
să pui scrisorile-n sertare.
arome de gutui să laşi
şi urma dragilor tăi paşi -
să ştiu că-mi eşti şi-acum o apă
în care sufletu-mi se-ngroapă
topind în cercuri fumurii
iubiri de tine, Amelly!

Lacrimi de toamnă

2011-10-11T12:44:00.000-07:00

Şi chiar de-n toamnă e prăpăd -
Furtunile când mi se-nnoadă,
Trimite-mi frunzele-n zăpoadă
Icoana-ţi blândă s-o revăd.

Când ploi mă strigă risipind,
Să mut în floare toată bruma,
Din stei să năvădesc kuruma -
Să ţes în ea priviri sclipind,

Iar lacrima să o botez
Sub apăsarea genei mele,
Iscând şuvoi tăcut de stele
Cu care ceru-am să-l crestez.

Nimic

2011-10-09T10:30:00.000-07:00

Nimic aici. E doar un gol.
Şi-un colţ de vers în galantar,
Un ciot din luna rostogol
Lăsat pe braţul de cântar.

Facil s-a scris. N-am cântărit
Sublimul serilor de mai,
Un mac aprins e aiurit
Şi-mi fură notele din nai.

Să cânt nu pot.Şi din nimic
Ce-aş mai putea să inventez?
Buşteni sunt mulţi şi sub un ic
Gust seva ultimului crez.

Nimic aici. E doar un vid.
Şi-un stih ce pare răzvrătit,
De ploaia lui, mereu avid,
Spre toamna mea s-a năpustit.

Colecţionarul

2011-10-07T21:15:00.001-07:00

Colecţionarul de femei
locuieşte pe strada cu lampadare violet

în fiecare zi
le aşază pe rafturi
unde aromele stau la sfat cu lumina
şi le mângâie

femeile întreţin discuţii
schiţează câteva zâmbete
şi mulţumesc pentru clipele de atenţie
acordată

uneori colecţionarul
aduce un pian
pe care degetele sale, obosite de trupuri,
lasă urma unei ape de melancolie
în care spală ochii femeilor
când îl privesc...

iar ele devin viori
furtuni în căutare de ploi
şi brume strălucind
pe obrazul tern al pământului -
singurul care va fura toată colecţia...

Întârzieri

2011-10-07T07:03:00.000-07:00

În faţa catedralei
un ţânc
numără păsări
păsări albe şi negre
şi nu simte când ploaia i se scurge pe gene
căutându-şi matca în hainele lui
firimituri de pâine şi de aşteptare
căldura unui foc
în lumânări
vii şi morţi deopotrivă
de parcă lumea ar fi devenit caruselul
unde caii poartă în ochi stele
departe orga îşi înalţă
glasul
şi strigă în cor rugăciunile
spre un cer
mult prea departe şi mult prea târziu...

Amelly 7

2011-10-06T08:49:00.001-07:00

Nu.
N-o-nsângera
mai mult decât ai făcut-o.
Amelly e apa
unde îţi speli ruşinea
să arăţi lumii că păcatul
e doar ocazia
cu care ne murdărim hainele
când trecem prin prafuri de vremi

oamenii strigă
oamenii vor
oamenii cântă
se înalţă şi mor în decorul de timp
răsucit pe trunchiuri de viaţă

Atunci Amelly prinde contur

chiar de cuvintele ei te ceartă,
nu înstrăina dragostea
ce se cuvine
s-o porţi într-un sâmbure
păstrat în rodul inimii tale

Nu. N-o-nsângera
mai mult decât ai făcut-o.
Amelly e fărâmă din lacrima icoanei
doar pereţii mai ştiu de vaierul ei
strâns pe sub ziduri

dincolo de care eşti tu...

Amelly 6

2011-10-06T02:51:00.000-07:00

Pentru Amelly
noaptea e fereastra prin care
visurile se năpustesc în odăi
peste lampadare
şi trupuri,
peste scrisori cu iz de lavandă
şi peste gene
umbrind priviri îndrăgostite.

Scârţâie cumpene de fântâni
şi mierle jură nopţii să tacă,
iar în desfrâul stelelor
se mai naşte o zi
cât o lumină izvorâtă din graţia
balerinei
uitată pe scenă
ca un trusou de toamnă argintie.

Pentru Amelly
noaptea e tremur de cenuşă
împinsă de vânt,
se stinge în epidermă scânteia
şi gura poetului
rosteşte pe umărul ei
încă o rugă...

Dă-mi-o, noapte, înapoi!

Amelly 5

2011-10-04T21:41:00.000-07:00

Şi rabd-o pe Amelly
în pielea ta aurind cărările toamnei
păsări se scurg vânate de frig
şi moare în mirişti
frăgezimea oricărui vis

în pergamente se scutură
ultima rouă
iarba se stinge ca un cerşetor
la porţile catedralei

doar câte un clopot mai cere să fim

se nasc din alamă
iubiri sclipitoare şi brumei
năframă îi pun

Şi rabd-o pe Amelly
în ochii tăi
căutând albatroşii
niciun catarg nu e bun să deţină
un ştreang

marea-i nebună
şi-o zbatere-n pleoape atârnă
atingerea ei

Amelly e o stâncă...

Amelly 4

2011-10-03T09:11:00.001-07:00

Să o urăşti pe Amelly
doar la căderea cortinei -
faldul ei să îşi năpustească greutatea
pe gura însângerată
de lipsa unui sărut

în pasiunea ei
să cauţi înclinarea gâtului de lebădă
şi forţa ploii care smulge
în cuvânt să regăseşti
mierea întâmplării
şi sarea lucrurilor care se cer făcute

şi din ecou
să păstrezi infinitul -
puncte din viaţa ei
înclinată pe apa destinului
ca o salcie unduind
în aceeaşi uitare

Să o urăşti pe Amelly
când vor necheza caii în faţa
unei morţi care ţi-a răpit-o
lăsând în scrieri
parfumul unei primăveri
albite de fulguirea cireşilor...

Amelly 3

2011-10-02T13:53:00.001-07:00

Amelly nu caută manta
n-o sperie ploaia şi umărul n-o doare
sprijină pe el fruntea poetului
şi-n palme pune surâsul -
îl uitase când
smuls de furtună
se însoţise cu graba

Amelly fuge de umbre(le)
priveşte drept în ochi
îşi lasă lacrimi la vedere
şi nu se teme de râsul măştilor

ea ştie că dincolo sunt
păsări cu teama zborului în aripi

Amelly păşeşte desculţă
florile tac pe gleznele ei
iar deznădejdile i se prind pe tălpi
să vorbească drumului
despre toţi cocorii alungaţi
de ape într-un octombrie
rătăcit

În dans de lebădă
genunchiul ei se îndoaie
şi braţul coboară
spre fruntea
unde sărutul n-a ştiut cum să moară

poetul o dorea...

Amelly 2

2011-10-02T03:26:00.000-07:00

Amelly are ochi de piatră
nu e statuie
dar primeşte în faţă afurisenia vântului

la ea iernile au parfum de veşnicie
şi gust de moarte împăturită
ca o scrisoare într-un scrin
uitat demult în efemerul unei existenţe

amelly scrie rar
îşi tremură albul spre colţii de gheaţă
face semne granitului
şi se iubeşte cu vulturii
când lumina îi cade pe buze

de cele mai multe ori
se piteşte
încărunţind în liniştea cerului
iar când nu doarme
împarte săruturi mineralelor

Amelly e firavă
cuprinde cu privirea
pajişti de puncte cardinale
şi îmbracă în argint aşteptarea

Amelly

2011-10-01T07:56:00.001-07:00

Să scrii pentru Amelly
e o chestiune care ţine de întâmplare.
Muzică răsfirată dintr-o suveică.
Se ţese foamea pe năvădeala plină de iluzii.
A uitat să te asculte?
Ori lira ta se umple de galben orbitor?
Să scrii pentru Amelly
e ca şi când ai pune o balerină
şă-ţi povestească despre tăcerea nuferilor.
Şi cercuri prind în plase
ochiul tău neliniştit.
Amelly e sub ape... rămâne să-i scrii.

Sintagma

2011-09-29T20:19:00.001-07:00

În carnea mută
fiorul atingerii n-a poposit,
era prea obosit
poetul
să-ntindă mâna,
femeile-i puneau mereu cununa
şi-ncoronat
privea spre fiecare,
apoi spre elixire nevândute în bazare
şi le-ncerca.
Aşa scria.
Cu unghia muiată în iubire
urca, urca
spre nemurire
şi risipea în colţii florilor de munte
tăcerile-i -
tăcerile-i mărunte.
Câtă sfinţire să fi pus în glas
dacă sintagma-i poposise
pe-acelaşi sunet
în alt pas
unde zidirea îl găsise?
Prelins în carnea-mi e şi-acum
şi doare sângele
şi curge
copila merge pe un drum
păcatul lumii îl va stinge.

O lume de cântec

2011-09-28T20:44:00.000-07:00

Numai întunericul ne pândeşte.
lumina se joacă,
tremură mâna pictorului în valuri de timp.

Un zugrav tace pe o bucată
căruia mulţi îi spun pânză.
Eu ştiu că nu-i aşa.
E lumea suspendată-n cântece
pe care doar mâinile sale
o ştiu făuri.

Un greier plânge a toamnă sinilie.
În lume e ceaţă,
iar pictorul meu a coborât într-o umbră
fără umeri,
fără tălpi,
respirând,
ca să-l simt în aceeaşi lume de cântec.

Citadin

2011-09-28T13:15:00.001-07:00

Alerg în tihna zilei îmbrâncite
În haosul oraşului monden,
Stau iar la sfat cu feţele zbârcite
De fumuri şi arunc în duoden

Aceleaşi resturi de figuri amare,
Sporovăieli mărunte şi respir
O teamă de-ncercări aşa bizare
Ce-mi pune peste pori un glaspapir.

Mă tem de încuibări în minte goală,
De măşti hidoase care par a fi
Aşa de zâmbitoare în cerneală
Şi în rostirea simplă de-a trăi.

Şi-mi umplu firea cu–nţelesuri clare
Să pot iubi aşa cum mi s-a dat,
Să fiu aceeaşi ploaie din bazare
Ce-aduce-n TINE “aerul curat”.

Împreună

2011-09-27T20:59:00.001-07:00

Nu ştiu dacă amândoi
vom smulge cailor aripi
crezând că sunt îngeri care ne poartă.

Poate vom odihni un pic temerile,
apoi vom porni la drum
îndelung,
ca într-o călătorie
unde iubirea nu cunoaşte spinii
şi nici furtuna amăgirii.

Nu ştiu dacă
amândoi vom pune
mugurii să zâmbească
într-o primăvară întârziată,

poate vom desluşi în ceţuri
simfonii pe care nu le-am putut asculta
niciodată
de prea furtună,
de prea întuneric,
de prea oboseală a firii.

Nu ştiu dacă-mi vei tatua flori pe suflet,
să mă deschid luminii
când mă priveşti,
pot spune că amândoi
îi vom topi gheţii răsuflarea
furându-i fluturii
de-o singură zi...

Absenţe

2011-09-26T09:40:00.000-07:00

Am uitat liniştea
în sipetul din camera veche...
scrisori deschise
mi-agaţă albatroşii de picioare
şi-mi colorează storuri de ochi
cu încă o ploaie.
Câtă zbatere...
şi colivia-şi deschide larg braţele.

Mai tresar brumele?
Mai tremură fluturii mei
în fereastra toamnelor tale?

De vijelia gândurilor
n-o să fug niciodată,
chiar de-mi vor spune furtunile
că negrul e cerul
şi lumina se ascunde în muguri.

Să-mi scrii!
Să-mi spui cum tremură fluturii
când, amândoi ne rotim în absenţe
iar exilul ne trage la sorţi
din urna destinului...

Mereu

2011-09-25T05:12:00.001-07:00

Azi voi dansa în pas de ploaie
Şi-ţi voi trimte un sărut,
Cu-albastru-n mare dispărut
Când risipirea mă îndoaie.

Şi-ţi voi striga cu glas de vânturi -
Octombrie-i abia sosit
Prin gânduri triste mi-e dosit
Pustiul ruginit, de cânturi.

Când voi aprinde-n mine ruguri
De frunze-ntârziate-n ram
Să-ţi spună mâine cum eram,
Să nu striveşti “căderi” cu pluguri.

Şi să m-ascunzi în geana zării,
În irisul pătruns de nor,
Să pot privi mereu cu dor
Alintul ploii-n buza mării.

Să-mi fii în toamnă-mbrăţişarea,
Un nord spre sud mereu privind
Şi-n aspre ierni, mereu, colind
În care vom sădi visarea.

Casă

2011-09-24T04:32:00.000-07:00

Rugina-mi strică lacăte la porţi,
Îmi vinde-nchiderea în mine
Trăgând amarnic zilele la sorţi
În toamna plină de ruine.

Rugina-mi colorează ochii trişti,
Mi-aruncă pe covoare vina,
Când calc pe frunze şi tu-mi pedepseşti
Cu dragostea din mâini lumina.

Mă-ndeamnă să-mi fărâmiţez uşor
Romanţele în disperare,
În braţe de copac să-mi desfăşor
Îmbrăţişări de chihlimbare.

Mă scutur frunză-nspre pământ şi cad,
Mor melcii sub rugina deasă,
Vin ploi pe rând şi, în al apei vad,
Iubirea ta, etern, mi-e casă.

Torţă

2011-09-23T09:18:00.001-07:00

Dacă în taina atingerii
stau puterile dragostei,
dacă în aplecarea florii
stă graţia dansului
şi-n înălţarea păsării –
libertatea,
atunci,
atinge-mă cu un zbor de floare
să mă deschid sufletului
ce îmi caută rostirea.

Dacă în ţărmurile apei
stau revenirile,
în farul mării - speranţa
şi-n strigătul valului
se sparg tristeţile,
atunci,
atinge-mă cu lumina unui răsărit
în care clipele promise
au jurat să nu-mi înfăşoare
timpul în uitare

şi, într-o zi,
în partea mea de suflet
se va cuibări o iubire
ca o torţă
ce nu-şi cunoaşte stingerea.

Ştiu!

2011-09-22T12:23:00.001-07:00

Când nu mă vezi, dorm ierburile-n vise,
Atârnă într-un colţ de stea uimirea
Când nu mă vezi, chiar legile nescrise
Şi-arată-n codice deplin iubirea.

Când nu mă vezi şi ochii-mi lăcrimează,
Se rotunjeşte ploaia-n emisfere,
Fug păsările-n doruri şi brăzdează
Acelaşi cer cu zboruri efemere.

Când nu mă ai, e orizontul rece,
Baladele se cântă în surdină,
Dar vremea de năpastă iar va trece
Şi ochii mei vor răspândi lumină.

Suntem mereu oglinda unei ape
Ne vălurim în noi, tot mai aproape.

De...

2011-09-21T13:46:00.000-07:00

De mor după strop,
de norii mă-nghit,
voi scrie-un potop
în grai împietrit,
când toamna mă-ndeasă
în sacu-i de vânt
şi ploaia-mi se lasă
pe-acelaşi cuvânt.

De-nghit amărui,
de caut cocori,
de urc înc-un grui
prin aspre răcori,
e pentru că-n seară
se năruie-un gând,
e pentru că-n vară
sunt ochii-mi plângând.

De simt o văpaie
în frunza din crâng,
de-mi cade-n odaie
un cântec nătâng,
în toamnă să-mi laşi
un zâmbet ştrengar,
vreo opt-nouă paşi
în mersu-mi fugar...

Răvaşul

2011-09-20T07:29:00.001-07:00

Închis în toamnă şi departe,
Pui vremea tristă la dospit,
Apoi o-mparţi în foi de carte
Şi-n dor de-aramă încropit.

Mai ştii cum scutura iubirea
Din arbori frunzele târzii,
Când printre pagini amintirea
Clipea din ochii străvezii?

Rugina mă striga pe nume,
Eu răspundeam cu glas de ploi,
Iar tu-mi striveai pe buze brume
În toamna pentru amândoi.

Suspină gândul meu pe ape
Şi sălciile se-mpletesc,
Octombrie îmi este-aproape,
Cocorii azi mă părăsesc.

Şi duc pe-aripa lor albită
Şi-n zborul lor cel osândit
La clipa ceasului grăbită
Răvaşul meu în dor zidit.