sâmbătă, 31 martie 2012

memorie

Voi ţine minte o foaie,
o pasăre şi vârful creionului
care se încăpâţâna să deseneze
un zbor.

Cum îi poţi spune unui copil
că înălţarea se simte?
Că aerul e patul pe care-ţi culci neliniştea
şi pământul măsoară cu privirea
orice desprindere?

Numeri îngerii din viaţa ta,
îi rogi să-ţi îmbrace căutările
în credinţă
şi-atunci
piciorul tău nu va mai atinge treapta -
devii maestru pentru cei
pe care-i adăposteşti sub aripă.

Acolo ploaia nu pătrunde
şi vântul e silit a se recunoaşte înfrânt;
tu-l iei de mână
şi-l rogi să înalţe zmeie -
doar aşa pruncii vor învăţa că
e greu să desenezi un zbor
când eşti la început de drum...

vineri, 30 martie 2012

Murmur

Iubitul meu, prin versuri se perindă
Un murmur blând ca apa din izvoare,
Apoi se varsă-n chipuri de oglindă
Punând tăcerilor din noi zăvoare.

Din slova mea sorbi-vei adevăruri
Şi dragoste ce străjuie cuvântul,
Pământul va rodi etern sub ceruri
Când ploi curate îi vor fi veşmântul.

Iubitul meu, când gândul mi se-abate
Şi-n calea ta apar şi alte muze,
Să-mi cânţi pe orizont singurătate,

Iar şoapta asfinţită ieri pe buze
S-asculte plâns de înger ce se zbate
Atunci când visele ne sunt difuze.

miercuri, 28 martie 2012

... de duzină

Ți-am dat săruturi - de duzină
Mă conduseși pe covor
Deși-ți luasem decozină,
Nu-mi acordai niciun favor.



În lumea asta clandestină
Erai același carnivor,
Ți-am dat săruturi - de duzină
Mă conduseși pe covor.



O să-mi dau foc. Mi-am luat benzină,
Degeaba-nchis-ai un zăvor,
Mai am trei litri-n limuzină
Lăsați de mine-n rezervor.

marți, 27 martie 2012

Te-adulmeca(mmmmmm)!!!

Mişcarea ta de baiaderă
Mă ameţea. Nebun dansam.
Vedeam în noapte o himeră,
La ţărmul tău iar ambosam.

Pocnise-n forţă o arteră
Şi fricii mă abandonam,
Mişcarea ta de baiaderă
Mă ameţea. Nebun dansam.

Îmbrăţişaţi sub o anteră
În galben aur ne-mbrăcam.
Iubirea noastră austeră
Se răsfira... te-adulmecam.

luni, 26 martie 2012

Ne(putinţă)?

Coride se anunţă, arena este plină
De urletele surde ce împânzesc o lume
Nu căuta în juru-ţi, vei fi strigat pe nume,
Iar simpla ta părere va fi un semn de vină.

Alunecă-n uitare când focul se-nteţeşte,
Să nu se-aprindă-n tine nici teama, nici mânia
Uralele sunt sparte, le prinde agonia,
Le strânge cu putere în gura sa de cleşte.

Aplauze ce-ngheaţă pe chipul tău uimirea
Vor săgeta văzduhul în care mii de îngeri
Ucişi sunt în neştire de ochii lor cei ageri
Nesocotind că-n viaţă există şi iubirea.

Se uită spectatorii cum fiare ne-mblânzite
Sfidează adevăruri şi-atacă în rafale,
Apoi se-ncununează cu glasuri triumfale
Topind în frica vremii privirile-ngrozite.

Nu ştiu pe un’ să caut ieşirea din sclavie
Las fiarele să muşte, la modă-i devorarea,
Păstrez în mine gândul, izvorul şi suflarea
Ce vor sfida în timpuri deplina mârşăvie.

vineri, 23 martie 2012

Cicatrice

Singurătăți în pânze de corăbii
Plecate-n drumuri lungi, fără odihnă
Mi-au alinat zeci de tăceri în tihnă
Când slovele mureau sub guri de săbii.


Neliniști prinse-n ramuri dezgolite
Cu primăveri ce nu voiau să vină
Îmi coborau peste priviri cortină,
Să nu te mai găsesc nicicând, iubite.


Spectacole cu iriși de paradă,
Nerisipiti în valuri verzi de iarbă
Lăsau în sufletu-mi aceași narbă
Când răni se închideau sub o arcadă.


Pleca-voi prea departe-n contemplare,
Miraj de ploi să-nfăptuiesc sub ceruri,
Să-ți cadă-n palme stropii giuvaeruri -
Petale-n vântul care azi te doare.

Avalanșa

Ce semn de zăpada mi-ai pus în sertar
Și unde-mi ții fluturi, în care altar?
Pe unde scrii zboruri când apele-mi plâng
Și-n care cochilii acum să mă strâng?


Ce gratii mă leagă de vechi agonii
Și-n ce primăveri odihnești astenii?
Pe unde-mi condurul de-argint ai lăsat
De mersul prin mâluri chiar nu ți-a păsat?


Din raze de soare-ai făcut un veșmânt,
Cu el îmbrăcat-ai și negrul pământ,
Dar nu te-ai gândit să-mi compui rapsodii
În irișii verii, în mii păpădii?


Acum scriu poeme și-n ochi de livezi
Mai caut depeșe, mai caut zăpezi,
Voi scrie pe ele o rugă-n târziu -
Să-mi fie azi chipul pe cerul tău viu.

miercuri, 21 martie 2012

Suntem prea goi...

Să te-nveșmânt în voaluri verzi de ploaie
Acum când adierile prind glasuri,
Când slovele în pagini fac popasuri
Fugind pe câmpul alb desprins din foaie.

Primește-n ochiul tău plin de culoare
Fantasma primăverii ce se-arată
De vântul iernii vinețiu mușcată,
Chiar și când pomii toți se-mbracă-n floare.

O umbră străvezie-n prag de seară
Te caută în ornice pierdute,
Din orele târzii ar vrea să ceară

O mângâiere, fără să-mprumute
Din patimi grele furia de gheară -
Suntem prea goi și visele-s pierdute.

În ramă stacojie...

O bănuială-ţi sunt mereu sub geamuri
Şi necuprinsul gândului ce doare,
Să mă opresc şi-n timpul care moare
Să dăruiesc, de muguri gem în ramuri?

Strig vântului să nu mă ispitească,
Mai bine duh în trupuri vechi de tină -
Un gest suav de ploaie fără vină
Ce n-a uitat nicicum să dăruiască.

Vor fi tăceri. Ne vom privi cu teamă.
Sub sticle sufletele pier în ceaţă.
Când primăvara-şi pierde o năframă,

Să nu mă-ntrebi de ce sunt sloi de gheaţă!
Lăsasem doar iubirea mea-ntr-o vamă
Şi-n ramă stacojie-un semn de viaţă.

marți, 20 martie 2012

Amelly 19 Dans în oglindă




Nu-ţi fie teamă, Amelly
dansul meu în oglindă nu alungă nuferii
sunt femeie de apă
şi înfloresc în amintiri
cum ochii ploii se deschid
când pământul strigă de sete

doar sticla aceasta ne desparte
îmi imaginez că mă desprind -
o pasăre strigă
atunci te rog să pleci
în urma ta vântul şi umbrele
pe tavanul unde stelele nu mai au loc
şi atunci se scutură

apa tremură şi oglinzile fug
aici nu e loc pentru cioburi
aici nu curge sânge
şi nici răni nu se deschid

eu mă cufund în adâncuri
strâng tăceri de lebădă
şi pregătesc o nouă coregrafie
pentru dansul meu în oglindă, Amelly

ştiu că într-o zi vei reveni...

duminică, 18 martie 2012

sub colivii și păsările visează fluturi...



stau să mă întreb
câți fluturi poți să numeri
până vei ajunge să mă atingi


degete pipăind cuiburi
mătăsuri dezvelind
versuri neterminate
și un aer
care aduce a primăvară somnoroasă
cu rouă tremurând pe gene
Moartea lebedei - amintire


o nerăbdare prinsă în muguri
tril descântat
în cuvinte simple
și dansul meu de balerină
ultimul grand jeté
înainte de a-mi scutura gleznele
de fluturi


închizi ochii vânătorule
pupilele tale caută
în ultima noapte zbaterea
eu sunt dincolo de ferestre zidite
în poante adoarme liliacul - agonie și extaz



zbor creionat în piruetă
și gândul spre Pas de Deux
poate ultimul până vor muri fluturii…

ludică

tu aduci merele
eu le curăț de coajă
și mă întreb pe unde mama naibii
am pus pachetul ăla de scorțișoară


când sertarul își căsca gura
tremur
indiscutabil prezența ta
e o dovadă că îmi va înflori
pe deget încă o vânătaie


așa îmi primesc sărutul -
mult mai ușor
nu ca pe o favoare
ci ca pe un gest de tămăduire
de care, recunosc,
m-ai văduvit


și asta pentru că nu-ți mai pictasem
ploaie sub streșini


ultima oară am spart un geam
și m-ai înjurat
să-ți stea un măr în gât ca albei ca zăpada
și niciun pitic să nu-ți mai treacă pragul casei
cenușăreaso



și eu tot îți dau plăcinte
nemernicule
gogoși de mătase voi păstra
doar pentru piticii ăia blestemați…

vineri, 16 martie 2012

dincolo de Lara, gest mărunt...

lasă-mă să plec
sau mai bine întoarce
capul
spre apus, iubitule,
în delte de nisip ni se zbate
apropierea


uite cum se joacă vântul
din memorie nu poți reclădi
nici măcar un sărut


tu nu cunoști drumul
eu nu-mi pot mișca mâinile
să-ți arăt
că, numai scăpându-mă din brațe -
ceea ce poate părea un gest mărunt,
vei face să înceapă din nou ploaia


lasă-mă să plec,
în locul meu
o altă primvară va înșira magnolii
și-și va tatua iriși
acolo unde caii vor îngenunchea
să-și scuture jăratecul
în arabescuri de lumină


nu va fi niciodată
prea târziu să mă uiți
ca un lotru
tăcerea îți va legăna visul…


joi, 15 martie 2012

mustrare în scris

oraşul s-a trezit
poate doar cerşetorii îl ajută
să arunce astenia
în tomberoane

cenuşiu în pavajul spart
cenuşiu peste ochii mei
o ceaţă căreia nu-i pot cere
să-şi pună tocuri
când iese pe bulevarde la plimbare -
e a mea

îngerii se scutură printre ramuri
dârdâie
şi vorbesc în şoaptă -
e prea târziu să mai putem iubi

cu înţelepciune
hrănim umbrele
aprindem candele
şi la marginea unui trotuar
desenăm o floare cu braţele
întinse către cer

mâine
oraşul se va trezi cu fluturi
sub pleoape
să fie semn că nimeni nu se pricepe
să batjocorească primăveri...

miercuri, 14 martie 2012

ca un torent, râzând...

cu siguranţă vei aşterne
toate zăpezile
pe tăcerea unei lebede
apa ne îmbracă
şi singurul vârtej se iscă
atunci când mă nasc înlăuntru-ţi
râzând


iubirea mea fugită dintre ziduri
nu e ruină -
nu-i braţ de iederă s-o strângă
şi nici păianjen s-o ucidă


iubirea mea respiră cuvinte
cum glasul primăverii
cântă
şi doar pianul uitat în colţul
acela vişiniu
îi simte pasul în clape



dizolvă în mine
puterea ta de a trăi
să-ţi fiu încă o dată
ca un torent...

ne(acceptare)

Mai du-te încolo
cu primăvara ta

nu pot odihni în floare
vor crește în somnul meu viermii
prea mulți pentru carnea din pulpe
unde poftele se divid
vulturii așteaptă
în timp ce ochii nălucilor
se înșiră pe ramuri

nu mai am sânge
liberienele s-au umplut de
tăcere
în pânzele tale seva e simplă morfină

te crezi Boticelli
iar dependența mea de culoare
toarnă peste coapsele mele
acuarele

nu-mi spune să deschid gura
sărutul meu
n-ar mai naște floarea
și verde în otravă ar ninge
peste fiecare colț tăvălit în obraji de pământ

mai du-te încolo cu primăvara ta

marți, 13 martie 2012

din tipare de aer...

când mă atingi
simt cum toate slovele
se adună-n tipare de aer
unse cu cerneala trupului tău

nu potrivesc rime
las doar ghem de priviri răsfirate
să lunece între noi -
ţesătură de dragoste în care tortura-i plăcere

strângi întrebări
le doseşti sub pleoapele zilei
şi mă-ntrebi dacă-n lumină
pot merge pe sârmă
fără să cad

prefer dezechilibrul -
singura plasă inventată acum
nu mă poate opri din zbor

ţipătul meu e semn că braţele tale
au cules pasărea

luni, 12 martie 2012

cu uşurinţă

e atât de simplu
să te dezbraci
crezând că toți sunt la fel ca tine


nu le vezi chipurile
și nu le strângi mâna
simți doar în ceafă răsuflările
umbrelor
care își caută locul


iar tu
te învelești în furtună și
între două ferestre
îmi spui că veșnicia e singura umbrelă
pe care o închidem
când Dumnezeu ne plouă
cu ceea ce unii
profitând de memorie
numesc dragoste


atunci îmi ești singurul

M-am deschis

” Sunt doar o umbrelă de care toți își aduc aminte doar atunci când plouă”



eu m-am deschis –


sunt
înveliș pentru un trup
ce caută-n mătăsuri albe
mai mult decât o părere


poate o pasăre vie
cu tril abandonat
în lumina ta pamânteană


ochi de cer
ți-am lăsat pe o margine
de petală, iubitule,
și pielea mea ca o amintire
sub atingeri


să plouă dragoste
când înserările mele tac
și însetat
mă aduni în palme
ca pe o binecuvântare

eu m-am deschis –


au încolțit pe glezne ostenite
săruturi hoinare
lăsate de vânt
și numai ploaia mea le știe graiul...


rămâi cu bine!!!

duminică, 11 martie 2012

Amelly 18 Nonculoare

Tulipe albe
zdrelite de vânt,
niciodată atinse -
ca nişte măicuţe
cu vocea stinsă-n rugăciune.

Un cer dezbrăcat,
cu îngeri scoşi la ultima licitaţie...
Ce secol nebun!!!
Lumea se întreabă
cât mai negociem pentru pacea
dintre noi, Amelly?

Te ating.
Niciodată nu-mi spui că-i târziu
să mai intru
sub ploaia ta de păpădii,
unde n-am nevoie de umbrelă...
ne-ar fi incomodat mânerul -
între noi nu e loc pentru semne de întrebare.

De m-ai fi alungat, Amelly
m-aş fi lipit de ziduri
plângeri să înşir pe firele zilei
dincolo de oraşul ăsta gri în care mă pierd.

sâmbătă, 10 martie 2012

Ating neliniştea...

Elenei mele...

Ating neliniştea-ţi de ceară -
E-aşa gălbuie precum floarea
Aş vrea, mai mult, să nu mă doară
Când va porni spre lut ninsoarea.

Sporesc în inima livezii
Furtuni ce nu mai vor să plece,
Când diademele zăpezii
Ating, uimite, fruntea-mi rece.

Mi-e frig în toate fără tine,
Sfioasa mea cu pasul moale,
Te-ating şi vraja-mi aparţine
Când florile mai fac escale.

E zbor... aprilie ne-ncearcă.
Să nu mai pleci! Mi-e tristă zarea,
Eşti pleoapa mea şi val sub arcă,
Sărutul când mă-mbracă marea...

vineri, 9 martie 2012

Ateu

replică la http://nicustancu48.ning.com/profiles/blogs/rondelul-decolteului

Eu chiar ştiam că eşti ateu,
fără mătănii cu mărgele
când... tu te prinzi în decolteu
ţinut în taină de bretele.


Sub sânul alb respiri mereu
fără vreo vină-n toate cele,
iar un bătrân arhiereu
adună-n rugă floricele.


Dispare roua-ntr-un dicteu
când firile-şi deschid sâmcele,
o muzică-i în decolteu -
parfum nebun de viorele...


Un ochi pierdut dintr-un jeteu -
dulceţuri acrişoare-n vele
îmi flutură prin decolteu.
Ia-ţi gândul însă de la ele...

Abur simplu de amăgire...

Nefastă-i clipa când se trece
Dintr-o livadă, iar, ninsoarea,
Când îmi rămâne-n palmă rece
Nestingherită-n moarte – floarea.

Topită-n amintiri cu îngeri,
Va odihni de-acum ‘nainte
În glas de clopote şi plângeri
La braţ cu tainele – cuminte.

Rămâne-n taler de balanţă
Un zbor de fluture, subţire
Să scrie-n verde ignoranţă
Când, spânzurat sub coviltire,

Va înţelege că iubirea
E ca un ghem ce înfăşoară
Pe firu-i simplu amăgirea,
Apoi se-nchide-n călimară...

marți, 6 martie 2012

Dezamăgire

Răstoarnă peste mine amarul tău cuminte
Și gura mi-o astupă cu valuri mari de floare,
Nu te-aștepta să vină o vară mai fierbinte -
Ucisă-n rădăcină e bruma de cicoare.

Strivește-mi rugămintea de-a ține amintirea
Împachetată-n lauri ca după mari victorii
Și-aruncă în nămoluri tot ce-a-nsemnat iubirea -
Vor răsări doar nuferi cu straie iluzorii.

Și dacă primăvara va fi doar o nălucă ,
În marmure spoite ascunde-ți rătăcirea
Sub file de-ntristare o floare se usucă
Lăsând în ploi de gânduri etern dezamăgirea.

duminică, 4 martie 2012

Itinerar de primăvară

Popasuri însăilate pe drumuri înverzite -
Armatele de floare își pregătesc asedii,
Bolnavi de așteptare, copacii vor remedii,
Să-nsenineze iarăși coline-nzăpezite.


Curând, în vlaga zilei se va simți răcoarea,
Ninsoarea de petale va tremura în goluri,
Cocorii de mătase vor fâlfâi în stoluri
Ducând în lume vestea că va spori splendoarea.


În bezne smălțuite, când stelele dansează
Mirificile valsuri înveșmântând răgazuri,
Din ochi de luna oarbă s-or coborî zăplazuri,
Să-mprejmuiască brazda ce-n fire azi e trează.


Nestânjenite gesturi în insistețe stranii
Din așchii de lumină vor împleti izvoare,
Curgând în pacea zilei din sferele de floare
Ca apele din vaduri călcând pe sparte cranii.

sâmbătă, 3 martie 2012

Zvonuri

Scrâşneşte mugur, sunt sterpezi dinţii
De-atâta iarnă ce a mâncat,
Iar albul simplu - din pacea minţii
Peste răzoare e aruncat.

Se-aude zvonul că vine iară
Printre coline o mândră-n sat
Ce poartă nume de primăvară
Şi o maramă de vânt valsat.

Te prinzi să cauţi culoarea ierbii
Şi-n petic negru - un strop de cânt,
Alungi spre codru, în grabă, corbii
Şi peste toate simţi glasul sfânt.

Se-nalţă-n aer un imn de viaţă
Şi-n haină nouă pământu-i iar;
Acum... că iarna e doar paiaţă,
Ascunde-o bine în buzunar.

Păstrează albul în zbor cocorii,
Căruntul serii e-acum topit,
Salcâmul doarme în lumea cerii
E primăvară!... Ai aţipit?